Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Comercializarea iubirii

Puține sunt lunile anului care să aducă mai multe palpitații în inimile tinere așa cum reușește să facă luna februarie, mai exact o zi din luna aceasta: Ziua Sfântului Valentin. Pentru mulți, februarie, cunoscut cândva ca făurar (pentru că oamenii se pregăteau și-și făureau uneltele pentru munca ogoarelor!), a devenit sinonim cu Valentine's Day.

Cândva inima era cea care poruncea zilelor și iubirii. Acum am inventat zile în care poruncim inimii ce și cum și cât să iubească! "Ziua Îndrăgostiților" a devenit ziua "iubirilor programate": ziua în care ne jucăm "de-a familia" și ne căsătorim de probă, ne pierdem mințile, capul, sufletul, totul, crezând că aceasta este calea spre adevărata iubire! Apoi ne trezim. Și atunci vedem că nu am făcut altceva decât să ne vindem unui colecționar de inimi frânte. Da, e plină lumea de colecționari de iubiri modelate în inimi frânte, iubiri spulberate. La fiecare colț de stradă poți găsi un om care vinde iubire. La "plic". La preț mic. Aceasta pentru că noi am devalorizat iubirea și am transformat-o în "materie" (de proastă calitate).

Cândva iubirea era cuvânt, acum e imagine. Era poezie, acum e film. Cândva vorbea inimii și doar inima o simțea, o putea auzi. Astăzi vorbește ochilor. Cândva era purtată pe aripi de vânt și-o respirai ca pe un aer proaspăt de primăvară în care dansau fluturii. Astăzi e palpabilă, ca o marfă transportată de mașini. Cândva era un foc mistuitor! Astăzi e doar plastilină: modelată și remodelată, strivită, aruncată. Cândva era veșnică! De fapt, și acum e veșnică (în declarații!), doar că veșnicia (post)modernă durează trei-patru zile, maxim șase!

Să nu ne amăgim: iubirea adevărată nu se programează, inimii nu-i poți porunci, iubirea nu poate fi redusă la materie, la trup, la cadouri. Adevărata iubire ar trebui să ne vorbească despre suflet, să evidențieze sufletul. Viața are un gust amar atunci când iubești doar cu trupul și uiți să-ți îndrăgostești sufletul de sufletul celuilalt. Oare chiar degeaba spunem: suflete pereche și nu trupuri pereche?

Iubirea este un lucru prea serios ca să dureze sau să fie importantă doar o zi, de sfântul Valentin. Iubirile de o zi pot ruina o viață. Însă iubirile de-o viață pot face fericită fiecare zi. Restul e comerț. Iar cine comercializează iubirea își pierde sufletul, viața, totul.

Pr. Laurențiu Dăncuță



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat