Iubirea de la început

Viaţa primilor creştini era caracterizată de iubirea pentru aproapele care-şi avea sursa în iubirea lui Dumnezeu (cf. Fap 2,42-47).

Astăzi există tentaţia consolării că este mult mai dificil de trăit în acelaşi mod; totuşi, în fiecare perioadă istorică s-a manifestat slăbiciunea umană, egoismul, care împiedică trăirea la cote înalte a iubirii. Astfel apare sărăcia sub diversele ei forme.

Isus ne aminteşte că pe săraci îi vom avea întotdeauna cu noi (cf. In 12,8). A ajuta un sărac nu înseamnă altceva decât restituirea bunurilor materiale şi spirituale care i se cuvin. Este un semn de milostivire îndreptat spre aproapele de fiecare persoană ca semn al recunoştinţei faţă de milostivirea revărsată asupra sa de Dumnezeu, întrucât totul este primit din mâna sa iubitoare (cf. 1Cor 4,7).

În aceste circumstanţe, este necesară o reînnoire a relaţiei cu Tatăl nostru care să încurajeze restabilirea unei comuniuni capabilă de vindecare şi de consolidare a legăturilor umane, începând de la cei mai apropiaţi, până la nivel de naţiuni.

Să-i cerem bunului Dumnezeu o inimă deschisă în care mai ales persoanele marginalizate, sărace, şi cele care îşi părăsesc ţara din cauza războiului să se simtă primite şi întărite în demnitatea lor de fiinţe umane.

Celina Romila