Lumânarea de pe pervaz

Era a treia oară că treceam pe sub acel geam fără să observ că de fapt era vorba de o lumânare. Era ceva alb, dar, pentru că eram prea mic să ajung să văd cu ochii mei despre ce era vorba, l-am rugat pe un frate să mă ridice să văd obiectul suspect. Evident că nu m-a ridicat!

Am luat atunci un scaun şi, pe când mă căţăram să pun eu mâna, să văd eu cu ochii mei, m-am dezechilibrat şi scaunul a căzut şi odată cu el am căzut şi eu.

Toată speriată, mama a ieşit să vadă ce s-a întâmplat. I-am spus că voiam să văd ce se află pe pervaz. "O simplă lumânare, mi-a spus ea, pentru mormântul bunicii. Trebuie să mergem la mormântul ei. Fiind în luna noiembrie, a continuat ea, luna în care se fac rugăciuni speciale pentru cei care au fost printre noi, m-am pregătit din timp asemenea multor altora care îşi amintesc de cei dragi".

Curiozitatea mea a fost o ocazie pentru ea ca să-mi vorbească despre ceea ce avea să se întâmple la cimitir, la mormântul bunicii, despre rolul rugăciunii pentru cei morţi, ca şi despre respectul pe care trebuie să-l avem unii faţă de alţii, conştienţi că într-o zi, poate când nici nu ne aşteptăm, Dumnezeu ne poate chema pe oricare dintre noi la sine.

A fost suficient să înţeleg că într-o zi nu va mai fi nici mama, nici tata şi nici eu, dar că vom continua să trăim prin cei care îşi vor aminti de noi în rugăciune, ca şi atunci când vor aprinde o lumânare în amintirea noastră, rămânând ca geamul să fie în continuare locul de unde, privind, să lăsăm gândul să ne zboare către toţi cei dragi care au fost şi care...

Prelucrare de pr. Felician Tiba