Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru copii -

Nepotul reginei

Istorioară morală de Iosif Spillmann

Traducere de Mons. Mihai Robu

(continuare din numărul trecut)

Mai întâi, prințul trebuia să viziteze la rând - având recomandări din partea reginei și a puternicului său tată adoptiv Sikatondono - toate curțile princiare care nu aveau relații de prietenie cu Șogunul, pentru a le câștiga de partea sa. Nimeni nu era mai potrivit pentru aceasta ca Sikatora, care cucerea toate inimile prin purtarea sa nobilă. În felul acesta, el trebuia să pregătească pas cu pas o răscoală în favoarea Mikadului, ca la vremea potrivită să se strângă o armată cât mai numeroasă sub steagul pe care avea să-l ridice Sikatora.

Lupta lăuntrică ce se dădea în sufletul tânărului părea decisă. Totuși, harul nu încetă să-l cheme. Doi băieți se rugau adesea în capela misionarilor, înaintea icoanei Maicii Domnului, pentru convertirea lui, iar ceasul harului era mai apropiat decât credeau ei.

6. Pajul Ștefan

Reședința regală din Usuki era un palat cu adevărat japonez, compus din multe clădiri singuratice, unite prin coridoare acoperite; ele se întindeau pe colină și se lăsau pe coaste, pe de-o parte, în vale - pe de alta, până pe malul mării. Trepte largi duceau de la o terasă la alta. Pe terasa cea mai de jos erau cazărmi pentru 2.000 de călăreți și grajdurile pentru caii lor; pe terasa din mijloc locuiau la dreapta lăncierii și arcașii, iar la stânga diferiți funcționari, slujitori și paji. O altă poartă, înaintea căreia stăteau mereu santinele îmbrăcate în zale, forma intrarea la terasa de sus, iar scările duceau de-a dreptul la intrarea principală a palatului propriu-zis. Clădirea principală era și ea numai cu două etaje, ba în unele părți numai dintr-un singur rând, ca și celelalte clădiri. Forma un patrulater lunguieț, a cărui fațadă mai îngustă, întoarsă spre treapta cea mare, era o hală încăpătoare, unde stăteau îndeobște ofițerii gărzii și funcționarii cei mai înalți de la curte. Aripa dreaptă, foarte întinsă, cu ferestrele spre fermecătorul golf de mare, cuprindea camerele regelui și ale prinților; aripa corespunzătoare stângă cuprindea apartamentele reginei și ale curții ei, pe când partea dinapoi a palatului, la care puteai merge atât prin curtea interioară, cât și prin coridoarele din aripile laterale, cuprindea o sală mare, de o bogăție neasemuită. După obiceiul locului, casa întreagă era făcută din lemn, însă din speciile cele mai prețioase. Sculpturi pictate și bogat aurite, ce reprezentau arabescuri ciudate și scene din legendele japoneze, se întindeau pe frizele largi, purtate de stâlpi eleganți. Covoare scumpe de mătase cu broderii minunate acopereau pereții odăilor, iar pe podele erau rogojini fin lucrate și covoare moi.

Deosebit de frumoase erau apartamentele reginei, iar ochiul nu se sătura să privească broderiile, ce se schimbau la fiecare pas, și bogăția mobilelor. Regina, înconjurată de servitoarele ei, stătea în fața oglinzii și căuta să-și întinerească trăsăturile feței cu ajutorul fardurilor și al pensulelor. Doamnele nobile din Japonia pierd multe ceasuri în fața oglinzii, vopsindu-și buzele și arcuindu-și sprâncenele. Regina nu era bine dispusă astăzi; când servitoarele îi făcură o coafură nouă, artistică, legându-i părul cu bețigașe de fildeș împodobite cu aur și cu pietre prețioase, trebuiră să audă vorbe aspre din gura ei și fură acoperite cu ocări și dojene. Acum ea aruncă pensula cu care își vopsise buzele la picioarele sărmanelor fete și le alungă din odaie, afară de una singură, care rămase tremurând ca varga.

- Ei bine, Sima, nu ți-am spus să fii cu ochii în patru pe Sikatora? - întrebă regina. A fost din nou la bonzii cei străini?

- Nu, stăpână. Cei doi războinici pe care îi plătesc cu aurul tău l-au urmat la tot pasul. El n-a fost la ei, nici în casa lor, nici în biserica lor. Nici bonzii creștini nu l-au vizitat. Însă este aici, stăpână, orbul care anul trecut a silit prin farmecele sale diavolești pe duhurile lui Kwannon să bată pe bonzii noștri, și acela a avut ieri o convorbire lungă cu dânsul.

- Nimici-l-ar zeii! Povestește-mi ce știi!

- Stăpână, ieri seară, când luna se urcase din mare, veni unul dintre cei doi spioni și-mi făcu semn. Îmi spuse că tocmai atunci a intrat un băiat în curte - era băiatul care îl călăuzește pe orb - și a vorbit cu un paj care părea că-l aștepta. După aceea pajul...

- Care era? Cel din Funai?

- Stăpână, ochiul tău este ager ca ochiul vulturului! L-ai găsit din toată ceata pajilor.

- De mult îl credeam creștin. Am să revărs asupra lui toată mânia mea și a zeilor! Povestește mai departe!

- După aceea, pajul din Funai se duse cu băiatul orbului la Sikatora și puțin mai încolo se coborâră toți trei pe poteca cea șerpuitoare. Spionii noștri merseră după ei și observară că intrară în casa orbului. Unul dintre ei rămase acolo, iar celălalt veni să-mi vestească mie; și eu, gândindu-mă că stăpâna mea ar fi bucuroasă să știe ce vorbesc ei, m-am furișat tiptil și am tras cu urechea, lucru pe care, de altfel, nu obișnuiesc să-l fac.

- Și ce-au vorbit nelegiuiții?

- Lucruri rele de tot, stăpână! M-am tupilat drept la fereastra deschisă, prin care pătrundeau razele lunii; o tufă de camelii mă ascundea. Așa am putut auzi orice cuvânt și vedea pe cei de față. Pe lângă Sikatora și cei doi băieți era numai orbul în odaie. Când ajunsei eu, acesta vorbea și înjura pe toți zeii noștri; spunea că ei sunt draci adevărați, stăpână - îmi vei da bani pentru o jertfă de ispășire, deoarece repet asemenea vorbe... Însă Sikatora nu era de părerea orbului și-l contrazicea.

(va urma)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat