Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Legea si dreptul tau -

Curier juridic

* Anton M. (Iași). "Am moștenit de la părinți împreună cu frații mei o suprafață de teren pe care dorim să o vindem. Din păcate, avem doar fotocopii după titlul de proprietate, iar notarul ne-a spus că putem vinde doar dacă ne prezentăm cu actul de proprietate în original. Putem solicita eliberarea unui duplicat după titlul de proprietate?"

Da, puteți solicita eliberarea unui duplicat după titlul de proprietate pe care l-ați pierdut, iar această cerere trebuie depusă la primăria unde este situată suprafața de teren înscrisă în actul de proprietate. Pentru eliberarea unui duplicat după titlul de proprietate, trebuie depuse următoarele înscrisuri:

1) cererea formulată de primărie, adresată Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în care să fie specificată anexa și poziția validată de Comisia Județeană de Fond Funciar, cu mențiunea că solicită emiterea unui duplicat al unui titlu de proprietate;

2) cerere formulată de titularul dreptului de proprietate, depusă și înregistrată la primăria în a cărei rază teritorială se află imobilul înscris în titlul de proprietate;

3) Monitorul Oficial al României, partea a III-a, care cuprinde declarația de pierdere sau distrugere a titlului de proprietate, în copie;

4) declarații notariale de pierdere sau distrugere a titlului de proprietate date de proprietari, moștenitori sau/și persoane ce au sau au avut un drept real asupra imobilului înscris în titlul de proprietate, în original;

5) acte care să ateste calitatea titularilor drepturilor reale asupra imobilului (certificat de moștenitor, act de partaj) sau anexa 24 (sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale);

6) actele de identitate ale titularilor drepturilor reale asupra imobilului.

* M.G. (Iași). "Lucrez în străinătate cu forme legale, iar copiii locuiesc în România, fiind lăsați în grija bunicii materne. În această situație pot primi alocație pentru copii din țara în care am eu reședință?"

Copiii români ai căror părinți lucrează cu forme legale în țările Uniunii Europene, dar și în Norvegia, Lichtenstein, Islanda și Elveția au dreptul la alocație oferită de statul unde își au reședința și lucrează. Copiii au dreptul la această alocație indiferent dacă locuiesc în România sau în străinătate cu părinții lor. În cazul în care copilul primește alocație și în România, de la statul în care își au reședința părinții sau părintele va primi o diferență de la statul care acordă alocație mai mare.

Procedura se demarează prin depunerea formularului E 411 (cererea de informații privind dreptul la prestațiile familiale în statul de reședință al familiei) completat în partea A la instituțiile abilitate cu plata prestațiilor familiale din România (AJPS - Agenția Județeană pentru Prestații Sociale) sau din țara în care cetățeanul român își desfășoară activitatea. Înainte de demararea procedurii de obținere a alocației europene, persoana care lucrează în mod legal într-un stat trebuie să se intereseze dacă are dreptul de a primi această alocație. Aceste informații pot fi primite de la angajator și de la instituția competentă din statul respectiv. Formularul E 411 va fi depus la agenția de care copiii lucrătorului migrant aparțin ca domiciliu. Agenția Județeană pentru Prestații Sociale va completa partea B a formularului și va solicita informații, după caz, de la:
- Inspectoratul Teritorial de Muncă;
- Casa Județeană de Pensii;
- Direcția Generală a Finanțelor Publice;
- Inspectoratul Școlar Județean;
- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

De menționat că Italia este singura țară din Europa unde alocația de stat se calculează strict după veniturile realizate de familie, iar alocația poate fi solicitată retroactiv pe o perioadă de până la 5 ani. Cetățenii români care au muncit în ultimii 5 ani în Italia și au avut copiii în țară vor putea cere aceste drepturi retroactiv.

Av. Mihaela Ciobanu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat