Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Misiuni -

Biserica este misionară prin natura sa

Acestea sunt cuvintele Sfântului Părinte papa Francisc adresate Bisericii Universale cu ocazia celei de-a 91-a Zi Mondială a Misiunilor, iar textul continuă spunând: "Dacă nu ar fi așa, n-ar mai fi Biserica lui Cristos". La ce face referire Sfântul Părinte atunci când ne invită să privim la persoana lui Isus, din a cărui Biserică facem parte prin Botez? La ce ne duc cu gândul cele trei întrebări așezate chiar în textul introductiv: Care sunt fundamentul, inima și atitudinile vitale ale misiunii?

Cu mulți ani în urmă, într-un sat izolat din zona amazoniană, se oprea o ambarcațiune condusă de un cercetător dornic să ajungă la un templu străvechi. Auzise că în acel sat se află un localnic ce cunoaște drumul, de aceea se oprise să-i ceară ajutorul. După multe insistențe, omul acceptă și pornesc. După câteva zile pe apă, coboară pe uscat și localnicul începe să croiască drum prin desișul pădurii. Cu o macetă în mână, tăia arbuștii și dădea la o parte lianele. Două zile întregi au înaintat astfel, așa încât a treia zi, când au pornit din nou, cercetătorul l-a întrebat: "Nu te supăra, știi încotro ne îndreptăm? Care este calea, că de două zile înaintăm așa?" Localnicul se întoarce și îi răspunde senin: "Domnule, aveți încredere în mine, eu sunt calea, dacă mă urmați pe mine veți ajunge acolo!"

La ce face referire Sfântul Părinte atunci când ne invită să privim la persoana lui Isus? La cuvintele "Eu sunt calea, adevărul și viața" - spuse de Isus cu mult înaintea acestui localnic din povestea noastră - "nimeni nu ajunge la Tatăl decât prin mine". Sunt cuvintele care ne invită să avem încredere și să urmăm calea lui Cristos, de aceea am ales versetul 6 din capitolul 14 al Evangheliei după Ioan drept moto al noului an misionar. Misiunea și puterea transformatoare a evangheliei se află în Cristos "calea, adevărul și viața". Având încredere și pășind pe calea deschisă de el, putem experimenta adevărul său și putem primi "viața sa, care este comuniune deplină cu Dumnezeu Tatăl în puterea Duhului Sfânt". Tot în această idee a drumului pe care trebuie să-l parcurgă cel care este misionar și evanghelizează, tema aleasă pentru noul an misionar va fi "Misionari pe urmele lui Isus". Doar cine îl întâlnește, îl cunoaște și îl urmează pe Isus va ajunge să trăiască cu adevărat misiunea sa de "evanghelizator", vestind "evanghelia iubirii lui Dumnezeu Tatăl". Prin evanghelizare, omul este transformat, este însuflețit de Duhul Sfânt și devine "cuvânt viu și eficace", împlinind ceea ce a proclamat.

Care sunt fundamentul, inima și atitudinile vitale ale misiunii? Fundamentul misiunii nu este propagarea unei etici sau a unei ideologii, ci dorința sublimă a lui Dumnezeu de a-i mântui pe oameni. Prin proclamarea evangheliei, Isus devine contemporan oamenilor, le oferă forța Duhului Sfânt și harul învierii. Inima misiunii este "întâlnirea cu un eveniment, cu o persoană - Isus Cristos, care dă vieții un nou orizont". Această întâlnire invită pe cel ce primește evanghelia să împărtășească tuturor viața prin sacramente, mai ales prin Botez, Mir și Euharistie. Atitudinile vitale ale misiunii sunt cele ale bunului samaritean, care îngrijește rănile însângerate ale omenirii, și cele ale bunului păstor, care caută fără încetare pe cel rătăcit.

Spre final, papa Francisc se adresează generației tinere, celor care sunt speranța misiunii și "călători ai credinței", să devină parte activă a evanghelizării, ducându-l cu bucurie pe Isus în lume. A fi misionar înseamnă a fi mereu în mișcare, cu o spiritualitate de exod, depășindu-te pe tine și comoditatea proprie pentru a ajunge la toți oamenii. Aceasta este imaginea misionarului și a omului însetat de infinit, iar Maria rămâne exemplul tuturor și mama binecuvântată a evanghelizării. Ea să ne ajute să trăim toate acestea, "ca să ajungă la toți darul mântuirii".

Pr. Florin-Petru Sescu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat