Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Acțiunea Catolică: Cu recunoștință spre noi orizonturi

Aceasta a fost tema campusului diecezan organizat de Acțiunea Catolică "Sfântul Iosif" (AC) din Dieceza de Iași, în perioada 20-23 iulie, la Mănăstirea Carmelită din Luncani.

În acest an, AC celebrează jubileul de 25 de ani de prezență activă în Dieceza de Iași, ani în care am crescut împreună și am construit comunități frumoase, astăzi fiind peste 1.700 de membri în 46 de parohii. Aproape 100 de participanți, copii, tineri și adulți, au avut ocazia să petreacă un timp de calitate, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru toate darurile primite de-a lungul celor 25 de ani de activitate.

Motoul campusului - Lucruri mari a făcut Domnul pentru noi și suntem plini de bucurie (Ps 126,3) - a dat culoare fiecărui moment trăit la Luncani. Programul a fost bogat: fiecare zi a început cu rugăciune, apoi momente de înviorare și a continuat cu momente de cunoaștere și împărtășire, formative și spirituale pe tema recunoștinței, Calea crucii, drumeții, adorație euharistică, activități intersectoriale și s-a încheiat cu serate energice.

Activitățile sectoriale au fost coordonate de vicepreședinții diecezani. Momentele formative au fost particularizate pe sectoare. Sectorul "Copii" a fost coordonat de Liliana Pușcașu. Copiii au beneficiat de un moment de cateheză pregătit de pr. Paul Căliman, asistent spiritual, cu tema Recunoștința. Au realizat câte daruri au primit și cât de important este să spui "mulțumesc". Activitatea preferată a fost căutarea comorilor pornind într-o drumeție plină de aventuri. Sub deviza Împreună ne unim, ACC construim!, copiii au realizat câte o prezentare pentru fiecare latură a AC: formativă, caritativă, liturgică și cultural-recreativă.

Activitatea sectorului "Tineri" a fost coordonată de Adriana Ianuș. Tinerii au participat la o sesiune formativă având ca temă: Cu recunoștință, călători spre fericire, călători spre Dumnezeu, pregătită de pr. Marius Sabău, asistent spiritual, care a subliniat importanța cuvântului "mulțumesc" și l-a prezentat pe Cristos - model de recunoștință. Pr. Felix Roca a vorbit tinerilor despre Sinodul pentru Tineri spre care Biserica se îndreaptă. A trecut în revistă aspectele generale ale sinodului, a explicat tema acestuia și a prezentat itinerarul Bisericii din România și din dieceza noastră. Tinerii au dezbătut tematicile din documentul pregătitor.

Activitatea sectorului "Adulți" a fost coordonată de Maria Andrici. Adulții au dezbătut tema Dacă vrei să fii fericit, fii recunoscător!, moment formativ susținut de pr. Iosif Dămătăr, asistent spiritual, care a explicat ce înseamnă să fii recunoscător, de ce e bine să fii recunoscător și cum poți manifesta recunoștința pentru ceea ce ești și ai. Momentul formativ Misionari spre noi orizonturi, cu pasiune catolică a fost pregătit de Mariana Sofronie, responsabil sector "Adulți", în colaborare cu pr. Augustin Folner. Părintele a prezentat misiunea AC ca pe o carismă, un dar particular al Duhului Sfânt. AC este chemată să ducă înainte misiunea Bisericii, să caute noi drumuri de evanghelizare.

Activitatea intersectorială Ce pot face două mâini dibace? a reliefat farmecul fiecărui sector. Atelierele au fost diverse: arta olăritului, împletitul și coptul colacilor, ecologia și olimpiada AC, provocând participanții la jocuri distractive.

Cristina Mare, președinte diecezan



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat