Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Istorie -

Sărbătoare la Tărâța și Cucuieți

Cardinalul Leonardo Sandri, însoțit de ÎPS Miguel Maury Buendía și de episcopii Petru Gherghel și Aurel Percă, în ziua de 28 septembrie, a binecuvântat biserica parohială, centrul parohial și centrul pentru copii și tineri din Tărâța și a prezidat celebrarea de consacrare a noii biserici din Cucuieți.

Tărâța

Tărâța, sat component al comunei Pârjol din județul Bacău, e situat pe valea dreaptă a râului Tazlău, la 17 km de Moinești și la 40 km de Bacău. Catolicii sunt veniți din satele vecine și au fost semnalați pentru prima dată de Status animarum din anul 1840 al Parohiei Pustiana, de care aparțineau ca filială, având atunci 25 de familii, cu 119 credincioși. Tot atunci biserica era în construcție. Biserica a fost reclădită, din paiantă, în anii de după ultimul război mondial.

În anul 2004, cu ajutorul financiar oferit de pr. Iosif Antoci - fost vicar în Parohia Pustiana între anii 1994 și 1996 - și cu susținerea enoriașilor, paroh fiind pr. Valentin Ciceu, sub directa îndrumare a pr. Toma Encuță, s-a ridicat noua biserică (30 m x 12 m), precum și casa parohială, lângă biserică.

În prezent, Tărâța are 135 de familii, cu 370 de credincioși, și este păstorită de pr. Mihai-Daniel Bitiușcă.

În toamna anului 2016, considerându-se necesară o renovare a bisericii la interior și exterior, precum și izolarea ei, s-au început lucrările. În anul 2017 lucrările au continuat cu pavarea curții, izolarea termică a casei parohiale, precum și cu realizarea unui oratoriu dedicat copiilor și tinerilor, situat la etajul casei parohiale.

Pe lângă contribuțiile enoriașilor, destul de modeste din cauza sărăciei din zonă, binefăcătorul acestor opere minunate a fost pr. Iosif Antoci.

Cucuieți

Cucuieți este o localitate din comuna Solonț, județul Bacău, aflată la o distanță de 25 km de Moinești. Între anii 1900 și 1925, pe teritoriul satului a existat o fabrică de sticlă, unde la început lucrau meșteri germani și cehoslovaci catolici.

Denumirea "Cucuieți" apare în statisticile catolice în anul 1892, când erau 16 familii cu 76 de credincioși.

Vechea biserică cu hramul "Înălțarea Sfintei Cruci" a fost construită în perioada interbelică, fiind sfințită la 17 septembrie 1926.

Comunitatea a fost filială a Parohiei Pustiana, iar în anul 2000 a fost transferată Parohiei Tărâța. În prezent comunitatea are 38 de familii și 96 de credincioși.

Întrucât vechea biserică nu mai putea oferi siguranță și nici o renovare nu era posibilă, s-au început demersurile pentru o nouă biserică.

La inițiativa parohului și cu susținerea financiară a pr. Iosif Antoci, după realizarea documentației și obținerea autorizațiilor, în luna aprilie 2016 au început lucrările de demolare ale vechii biserici și lucrările de construire a unei noi biserici, lucrări finalizate la sfârșitul lui august 2016. Noua biserică are o lungime de 16 m și o lățime de 8 m; înălțimea în interior este de 5,50 m, iar înălțimea turnului, până la baza crucii, este de 15,85 m.

Proiectant al lucrării a fost ing. Sergiu Bălteanu, de la SC Base Proiect SRL din Roman, iar lucrările au fost executate de SC Robu Construct SRL din Roman, reprezentată de ing. Valentin Robu.

Pr. Mihai-Daniel Bitiușcă



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat