Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Pr. Anton Demeter. Primul pas spre beatificare

Prima etapă a cauzei de beatificare a părintelui Anton Demeter a început, marți, 29 noiembrie 2016, în capela Institutului Teologic Franciscan din Roman.

La sfânta Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel au concelebrat pr. Teofil Petrișor, OFMConv., ministru provincial, preoți ai comunităților franciscane, dar și din parohiile în care a slujit părintele Demeter, rude ale părintelui și mulți credincioși atât catolici cât și ortodocși.

Părintele Anton Demeter, de la a cărei trecere în casa Domnului s-au împlinit zece ani, a fost un îndrumător spiritual, un om dăruit total lui Dumnezeu și Bisericii, care a îndurat multe persecuții și suferințe nedrepte din cauza regimului comunist ateu din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Datorită mărturiei lui de credință, de jertfă din iubire, de slujire în suferință, Provincia franciscană și Biserica locală de Iași au deschis faza diecezană a procesului de beatificare a părintelui Anton Demeter.

În omilia sa, Preasfințitul a dat mărturie despre sfințenia pr. Anton Demeter și a conturat chipul său plin de bunătate și voioșie.

După sfânta Liturghie a fost constituit tribunalul pentru această cauză de canonizare: pr. Damian Gheorghe Pătrașcu, postulator general; pr. Cristian Blăjuț, vicepostulator; pr. Mihai Pătrașcu, judecător delegat; pr. Iosif Iacob, promotor al dreptății; pr. Ștefan Lupu, teolog; pr. Benone Lucaci, teolog; pr. Fabian Doboș, istoric; pr. Alois Moraru, istoric; pr. Romeo Neculai, notar. Membrii acestui tribunal au depus jurământul de credință și vor începe demersurile pentru a recunoaște sfințenia și virtuțile slujitorului lui Dumnezeu, părintele Anton Demeter, după care dosarul va fi înaintat la Congregația pentru Cauza Sfinților.

Fr. Mihai Percă

* * *

Pr. Anton Demeter s-a născut la Butea, la 17 septembrie 1925. În anul 1946 a făcut prima profesiune simplă în cadrul Ordinului Fraților Minori Conventuali. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1953. În august 1958 a fost arestat de comuniști și condamnat la 20 de ani de muncă silnică. În anul 1966 a ieșit din închisoare paralizat și a activat la Oțeleni, Barticești și la seminarul franciscan din Roman. A trecut la Domnul în ziua de 20 decembrie 2006 și a fost înmormântat sâmbătă, 23 decembrie 2006, în cimitirul din orașul Roman.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat