Sfânta Scriptură

"«Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, lui să-i slujeşti şi pe numele lui să juri» (Dt 6,13). Cum adică pe numele lui să juri?"

Omul recurge la Dumnezeu prin jurământ pentru a garanta în mod solemn valoarea cuvântului său, fie că este vorba de o promisiune căreia vrea să-i asigure împlinirea, fie de o afirmaţie al cărei adevăr vrea să-l întărească. În Sfânta Scriptură, numele nu este o desemnare convenţională, ci exprimă rolul unei fiinţe. În Biblie, Dumnezeu însuşi este cel care binevoieşte să-şi dezvăluie numele, adică identitatea fiinţei sale: "Eu sunt cine sunt", "Eu sunt ceea ce sunt". Acest nume semnifică faptul că Dumnezeu este prezent în mijlocul poporului său. Pentru a marca mai bine transcendenţa Dumnezeului inaccesibil şi misterios, numele este suficient pentru a-l desemna pe Dumnezeu. Deci "a jura pe numele lui Dumnezeu" înseamnă a jura pe Dumnezeu însuşi, adică a-l lua pe el ca martor.

Pr. Alois Bulai