Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru familii -

Inspirația de pe Facebook

Trecuse mai bine de o lună de când noi nu ne mai vorbeam, nu mai mâncam împreună, nu mai stăteam împreună și nici nu se mai interesa nimeni de copii. Într-un fel sau altul, totul era pe umerii mei, pe firavii mei umeri, iar el nu dădea nici măcar un semn că și-ar dori să punem punct acestei atmosfere tensionate și lipsite de sens.

Singurii care au profitat de istoria asta au fost copiii. Nu mai ascultau, nu-și mai făceau temele, nu mai veneau la timp acasă, iar noi, în fața atitudinii lor, de multe ori lipsite de cel mai banal respect, eram neputincioși. De fapt eram divizați, ca doi competitori, atenți ca nu cumva unul să vadă strategiile de atac ale celuilalt.

Între timp am trecut pe rând, mai întâi la nașii de cununie, apoi la părinți, apoi la un psiholog, apoi la un preot și urma să merg și la un avocat. Cum de ce? Cine ar fi rezistat în tensiunea în care mă aflam eu? Să nu vorbești, să nu primești un stimul, un semn, un gest cât de mic, să fii abandonată într-o casă în care altădată era viață și bună dispoziție. Nu, nu mai rezistam! Proiectul vieții mele de familie trebuia să se termine cât mai repede, altfel riscam să intru în depresie, să înnebunesc și apoi să mă sinucid. Și nu voiam asta!

Într-o zi, pe când eram la serviciu, în pauza de masă, o colegă care intrase pe pagina de facebook, a găsit ceva frumos și a citit cu glas tare: "Darul cel mai de preț pe care părinții îl pot face copiilor lor este acela de a se iubi"! Și imediat a mai citit unul: "Cea mai mare slăbiciune a lui Dumnezeu este să ierte, iar cei care cred în el..." Și a făcut o pauză în care nu a mai spus nimic, pentru că la rândul ei se afla într-o situație similară, apoi, printre sughițuri, a adăugat "iar cei care cred în el..." și a început să plângă. Instinctiv m-am dus și am îmbrățișat-o, putând astfel să văd și restul mesajului: "...trebuie să ierte!" Era exact ceea ce eu nu făceam, dar așteptam de la soț să facă.

M-am întors în acea seară acasă și l-am găsit pe soț reparând ușa de la magazie. L-am privit de la distanță și mi s-a făcut milă de el. Fusese atâta înflăcărare în iubirea noastră, trăisem atâtea momente frumoase împreună, ne uneau trei copii, iar acum unde erau toate acestea? Cine greșise și cine trebuia să ceară iertare? Sau, mai bine spus, cine trebuia să acorde iertarea?

Mi-au trecut în acel moment mii de versiuni de cerere de iertare prin minte. Mă gândeam să merg și să-i spun direct în față: "Iartă-mă, am fost o proastă!" Dar consideram că mă umilesc și aveam și eu demnitatea și orgoliul meu. Mă gândeam să pregătesc un ceai, o cafea sau o ciocolată caldă, să-i ies în întâmpinare cu ceva ce nu mai făcusem de mult, dar orgoliul din mine pur și simplu mă paralizase!

Continuam să-l privesc de la distanță fără să spun nimic. Altădată l-aș fi sărutat imediat după ce intram în casă, i-aș fi povestit o grămadă de lucruri de la serviciu și până seara târziu tot nu mi-ar fi lipsit subiectele de discuție, dar acum, acum mă mulțumeam să-l privesc și să mă gândesc la cele două mesaje frumoase de pe facebook. Apoi am făcut primul pas...

I-am spus pe nume, apoi am continuat: "Ce s-a întâmplat cu noi? De ce această răceală? Tu ești mulțumit cu această stare? Tu ești fericit cu mine alături? Stăm de atâta timp ca doi străini în casă. Ne privesc copiii și profită de neînțelegerea dintre noi. Ne-am comportat ca doi copii de grădiniță. Ne-am furat jucăriile unul celuilalt, apoi am așteptat ca celălalt să facă primul pas. Nimeni nu ne poate rezolva problemele, dacă noi nu vrem! Înțelegerea dintre noi nu ne-o poate reda nimeni, dacă noi nu o acceptăm! Iartă-mă! M-am comportat urât față de tine, am pretins și am așteptat de la tine fără ca eu să ofer nimic în schimb. Cel mai frumos dar pe care îl putem face copiilor noștri este ca noi să ne iubim... și să ne iertăm". (Carmen)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat