Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

A iubi înseamnă a dărui totul

Un milion de exemplare ale cărții A iubi înseamnă a da totul - O culegere de mărturii despre viața consacrată au fost distribuite tinerilor pelerini în timpul Zilei Mondiale a Tineretului.

Cartea - informează situl oficial al ZMT (krakow2016.com) - s-a născut din inițiativa lui Daniel Pittet, un bărbat de 55 de ani, tată a șase copii, care în acest mod a voit să le mulțumească persoanelor consacrate pentru prezența lor în lume. Proiectul a fost acceptat și susținut de papa Francisc, care i-a ales titlul și a voit să fie dus în țările cele mai sărace.

Volumul în format de buzunar este o culegere de peste 80 de mărturii ale persoanelor consacrate care trăiesc în Elveția și care au decis să povestească istoria vocației lor. Un milion de exemplare au fost trimise în Polonia pentru Ziua Mondială a Tineretului. Aproximativ 600.000 de exemplare au fost încredințate tinerilor în dieceze, în timp ce celelalte 400.000 sunt disponibile la Centrul Vocațiilor și în sanctuarul "Milostivirea Divină".

A iubi înseamnă a dărui totul a fost publicată cu ocazia Anului Vieții Consacrate. Titlul este inspirat din poezia sfintei Tereza de Lisieux, în timp ce prefața este luată din scrisoarea papei Francisc adresată celor consacrați, care începe prin cuvintele: "Aceasta este frumusețea consacrării: bucuria, bucuria... Nu există sfințenie în tristețe!" Postfața a fost scrisă de Jean Vanier, carismaticul canadian fondator al mișcării "L?Arche".

"Vrem să-i invităm pe tineri să viziteze zona vocației care se va găsi în seminarul din Gniezno în timpul Zilelor Tineretului în dieceze, a explicat Jakub Sobecki, membru al comitetului diecezan al ZMT din Arhidieceza de Gniezno, înainte de zilele tineretului. Pentru ei va fi o ocazie de a se ruga pentru a descoperi vocația lor, dar și de a vorbi cu cel care a găsit propria vocație. Preoți, frați, călugări și tinere perechi vor fi prezenți pentru a răspunde la toate întrebările tinerilor, pentru a povesti istoria lor sau pur și simplu pentru a se ruga cu tinerii".

"Cartea - a adăugat Sobecki - vine, așadar, în continuitate cu ceea ce tinerii au putut experimenta în inimile lor. "Va cântări" în rucsacul lor de pelerini, pentru ca să nu uite că este important a alege conștient propriul drum în viață".

(După Zenit, 10 iulie)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

* * *

Cartea A iubi înseamnă a dărui totul a fost tradusă și în limba română, fiind distribuită celor peste o mie de tineri români care au participat la ZMT, dintre care 130 din Dieceza de Iași.

A apărut la Editura "Presa Bună", în traducerea sr. Gabriela Enășoae (originară din Gherăești, azi în Congregația "Surorile Sfântului Augustin", Elveția), tipărită fiind în Elveția și distribuită de Asociația "La Vie Consacree" (Elveția). Tradusă în 12 limbi, cartea, în cele 128 de pagini (ediția în limba română), redă mărturia mai multor călugări și călugărițe care "și-au consacrat viața lui Isus Cristos în slujirea fraților și surorilor lor". Mărturiile, însoțite de imagini în patru culori și de citate din spusele persoanelor consacrate, scrise cu litere mai mari, sunt rezumate în cuvintele papei Francisc: "Unde sunt persoane consacrate, mereu este bucurie" (CC).



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat