Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Milostivirile sacramentale (VII)

Fără îndoială, Căsătoria este opera iubirii milostive a lui Dumnezeu.

După ce a creat cerul și pământul și toate câte există în ele și pe ele, "Dumnezeu l-a creat pe om, după chipul său. După chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat. Și i-a binecuvântat Dumnezeu. Dumnezeu le-a zis: (Gen 1,27-28a). Aceasta este originea familiei, icoană a Preasfintei Treimi. Și chiar dacă ea și-a pierdut armonia inițială, prin păcatul neascultării, aceeași iubire milostivă a lui Dumnezeu i-a oferit posibilitatea reabilitării.

"La împlinirea timpului", Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat "pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire" și a trăit în sfânta familie de la Nazaret, alături de preacurata Fecioară Maria, și de sfântul Iosif, familie devenită exemplu pentru orice familie în privința tăcerii edificatoare pentru ordinea vieții interioare și prielnică rugăciunii, în privința vieții de familie în comuniunea iubirii frumoase, simple, sacre și inviolabile, precum și în privința disciplinei muncii considerate nu ca un scop în sine, ci ca o luminoasă și liberă împlinire a voinței lui Dumnezeu.

Magisteriul Bisericii creștine veghează cu multă atenție și competență ca familia să fie ferită de curentele care îi pun grav în primejdie existența: ca ea să fie așa cum a voit-o și o vrea mereu iubirea milostivă a Tatălui ceresc, în frumoasă și prosperă armonie. Forurile statale responsabile sunt chemate la o asociere binevoitoare pentru vindecarea multiplelor răni existente în societatea zilelor noastre. Prioritatea se îndreaptă îndeosebi spre copii și tineri, speranța unui viitor mai bun.

Concluzie. Am încercat în cele șapte microepisoade, sub genericul "Milostivirile sacramentale", să subliniem divina iubire milostivă oferită oamenilor prin cele șapte sfinte taine, ca tot atâtea izvoare de har, necesare unei fericite împliniri personale. Dea Domnul ca ele să fie apreciate cum se cuvine și folosite din plin!

"Lăudați-l pe Domnul pentru că este bun, pentru că veșnică este îndurarea lui!" (Ps 136,1).

P.A.D.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat