Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Milostivirile sacramentale (VI)

Sfânta Preoție a noului legământ

În episodul al treilea al serialului "Milostivirile sacramentale" am menționat sfânta taină a Euharistiei ca izvor permanent de viață dumnezeiască a iubirii milostive, prin care Isus, marele preot, a voit s-o întemeieze la Cina cea de Taină, ca memorial al morții și învierii sale pentru mântuirea și fericirea veșnică a noastră, a oamenilor.

Pentru ca la acest izvor de viață divină să poată avea acces toți oamenii din toate timpurile și locurile, Isus și-a ales discipoli care să-l însoțească în activitatea evanghelizatoare, ca martori ai semnelor minunate și apostoli ai evanghelizării, împuternicindu-i, la aceeași Cină de Taină, după ce a transformat pâinea și vinul în trupul și sângele său, ca hrană și băutură a sufletelor, spunându-le: "Faceți aceasta în amintirea mea" (Lc 22,24b și 1Cor 11,24b). În felul acesta, Isus a înființat preoția nou-testamentară.

După înălțarea la cer a lui Isus și trimiterea Duhului Sfânt asupra apostolilor, aceștia, conform mandatului primit din partea Învățătorului, pleacă în toată lumea pentru "a predica evanghelia la toată făptura" și "a frânge pâinea", așa cum a făcut și le-a poruncit el.

La rândul lor, apostolii aleg discipoli, îi formează pentru slujire, impun mâinile asupra lor invocându-l pe același Duh Sfânt pe care l-au primit și ei, consacrându-i astfel drept colaboratori ai lor în opera de mântuire a sufletelor. La fel procedează episcopii, ca urmași ai apostolilor până în zilele noastre, hirotonind preoți pe care îi trimit în comunitățile diecezelor lor, dar și ca misionari oriunde este de trebuință.

În cele două milenii de creștinism, activitatea de evanghelizare a lumii a cunoscut perioade de înflorire, dar nu de puține ori prigoane, prevăzute de Isus Cristos, și crize de lungă sau scurtă durată. Biserica, prin magisteriul ei, le analizează și se străduiește să le întâmpine în mod responsabil și să le remedieze. Oricum, suntem conștienți de cuvintele dumnezeiescului Învățător, Isus, care ne atenționează: "Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt puțini. Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul lui" (Mt 9,37b-38).

Trimite, Doamne, Duhul iubirii tale milostive, și vei reînnoi fața pământului! Mulțumim!

P.A.D.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat