Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru copii -

Logoul Sărbătorii Copiilor

Sărbătoarea Copiilor va avea loc la Nicolae Bălcescu, în ziua de 4 iunie, cu tema: "Să creștem milostivi ca Tatăl!". Informații cu privire la program au fost publicate în numărul trecut al revistei. În acest număr prezentăm logoul Sărbătorii Copiilor Nicolae Bălcescu 2016 care se inspiră din tema întâlnirii.

Dumnezeu își manifestă milostivirea și prin grija pe care o are față de copii, pe care îi dorește aproape de inima Fiului său, Isus. Biserica din Nicolae Bălcescu este dedicată tocmai Preasfintei Inimi a lui Isus. Biserica are misiunea de a-i ajuta pe copii să se îndrepte spre Dumnezeu, aspect care este evidențiat de mulțimea copiilor din jurul inimii și de expresia dinamică a copiilor care se țin de mână pentru a se apropia de Isus. De la Isus și împreună cu el, copiii învață ce este milostivirea și cresc în trăirea ei.

Conceptul și realizarea logoului aparțin Oficiului pentru Pastorația Tineretului al Diecezei de Iași.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat