Bunicii, oglinzi vii ale milostivirii divine

Bătrânii sunt cea mai mare comoară pentru noi toţi. De la ei am învăţat să ne rugăm, să ne comportăm şi de la ei am primit multe bucurii. Cu toate acestea, ei sunt de multe ori uitaţi şi marginalizaţi. Modernizarea a adus mari schimbări atât la sate cât şi la oraşe, şi s-au pierdut astfel valori, mentalităţi şi tradiţii întipărite în istoria popoarelor. Marile oraşe au devenit "centre ale singurătăţii şi suferinţei" în care bătrânii sunt abandonaţi, uitându-se de bogăţia pe care aceştia o reprezintă. Deşi uneşte oamenii prin posibilităţile pe care le oferă, oraşul izolează şi dezbină. Singura cale de mângâiere este sprijinul şi prietenia unei inimi sincere. Un scriitor al secolului spunea, referitor la importanţa simplităţii inimii, următoarele: "Am un prieten ţăran cu care am trăncănit câteva ore până târziu în noapte. El nu înţelege nici jumătate din balastul pe care eu îl am în cap, dar inima lui o înţelege pe a mea". Pentru că "sufletele care trăiesc în iubire se deosebesc printr-o mare lumină în cunoaşterea lucrurilor dumnezeieşti, atât în sufletul lor cât şi în sufletele celorlalţi" (MJ 1191).

Asociindu-ne intenţiei de rugăciune a Sfântului Părinte din această lună, să nu uităm de aceste suflete calde şi pline de iubire!

Ana Dănculesei