Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Sanctuare -

Passau

Passau mai este cunoscut sub numele de "Orașul celor trei râuri", deoarece aici se întâlnesc trei ape: Inn, Ilz, și Dunărea. Apele râului Inn, care vine dinspre Munții Alpi, sunt de culoare verde, cele ale râului Ilz, care trece prin ținuturi mlăștinoase, au culoarea neagră, iar ale Dunării sunt albastre. Așa se face că după vărsarea celor doi afluenți în Dunăre, pe o oarecare lungime, apele păstrează cele trei culori: negru, verde și albastru.

Poate mulți nu știu că în Passau se află și un vechi sanctuar marian, Mariahilf (Maria Ajutătoare), situat pe o colină, la marginea orașului, în partea dreaptă a Dunării.

Din timpuri străvechi, Passau a constituit un centru religios pentru regiunea Austriei și a Bavariei. Istoria începe în anul 1611 când episcopul și arhiducele Leopold al Austriei a adus în orașul său de reședință o icoană a Maicii Domnului cu pruncul. Acest tablou fusese pictat pe la anul 1537 de către Lucas Cranach cel Bătrân, unul dintre cei mai mari pictori germani ai epocii. Decanul domului din Passau, baronul Marquard von Schwendi, a fost așa de impresionat de această imagine încât a comandat să se facă două copii ale acesteia. O copie a așezat-o în capela de lemn din grădina sa, la poalele colinei care se numește azi Mariahilf. Icoana originală a lui Cranach, începând cu anul 1650, se află în catedrala "Sfântul Iacob" din Innsbruck.

După mai multe apariții ale preasfintei Maria, în anul 1622 baronul a hotărât să transfere capela cu icoana sus pe colină și să o deschidă public. Datorită unui mare aflux de pelerini, în anul 1624 începe construirea unei biserici (care a fost finalizată în anul 1627). Responsabil al lucrărilor a fost artistul Francesco Garbanino, membru al unui grup lombard care a adus în Bavaria arta barocă. În timp foarte scurt noua biserică a devenit un sanctuar foarte iubit, iar în anul 1631 a fost încredințat grijii călugărilor capucini. Aceștia au reușit să facă din sanctuar unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj din Europa centrală și de sud-est, mai ales după salvarea Vienei din mâinile turcilor, victorie atribuită Mariei Ajutătoare de la Passau, care a fost invocată. De exemplu, fericitul Marco d'Aviano, cunoscut diplomat predicator capucin în perioada războaielor cu turcii, și-a pus toată lupta sa sub ocrotirea Mariei.

Așadar, multe erau motivele pentru care oameni din toate clasele sociale sau de diferite religii se îndreptau în pelerinaj spre sanctuarul Mariahilf.

Sanctuarul nu impresionează prin mărime sau arhitectură deosebită, însă domină somptuos de pe înălțimea colinei pe care este situat. Pelerinii, pentru a ajunge sus, trebuie să urce o scară supranumită "scara către cer". Aceasta pornește din cartierul de pe Inn și până la sanctuar are 321 de trepte. Spațiul interior al bisericii este destul de sobru, dorind însă să concentreze atenția pelerinului spre altarul principal baroc, bogat ornat cu elemente aurite. În centrul altarului este expusă icoana miraculoasă a Maicii Domnului. În părțile laterale sunt statuile a doi sfinți, Sebastian și Rocus. Un alt element demn de menționat este "candela imperială", operă a artistului Lukas Lang din Augsburg, donată de regele Leopold I cu ocazia căsătoriei sale. În părțile laterale se află două altare rococo (datând din anul 1774), care încadrează două icoane: "Vizita Mariei" și "Femeile care-l plâng pe Isus".

Vechea sacristie a fost transformată în muzeu, aici fiind multe obiecte vechi de argint: potirul din Lamberg, un ostensoriu din anul 1628, arme capturate de la turci în războiul de eliberare a Vienei din anul 1683 și multe altele. Sanctuarul din Passau, timp de sute de ani, a fost o punte de legătură între popoarele și culturile europene.

Pr. Iosif Dorcu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat