Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Primul Mir în comunitatea română din Țara Sfântă

Preasfințitul Aurel Percă a conferit taina sfântului Mir la doi tineri din comunitatea românilor catolici din Țara Sfântă în ziua de sâmbătă, 9 aprilie, în cadrul sfintei Liturghii care anticipă sărbătoarea duminicii.

Comunitatea de aici se bucură de prezența continuă a unui preot asistent pastoral de la 14 iulie 1995. Primul preot care a venit în Țara Sfântă pentru a administra sfintele sacramente credincioșilor care proveneau în cea mai mare parte din Dieceza de Iași, a fost pr. Iosif Dorcu, înlocuit la 2 mai 2002 de părintele Cristian Vacaru.

Inițial, comunitatea era foarte numeroasă; se celebrau și câte șase Liturghii în ziua de sâmbătă (deoarece în Israel ziua de odihnă este sâmbăta, aici se anticipă cu o zi celebrarea duminicală), iar lunar se celebra și la Eilat, în sudul țării.

În prezent au mai rămas puțini credincioși; ei participă la sfânta Liturghie sâmbăta, la ora 10.00, în capela Mănăstirii "Sfântul Carol Borromeu", și, de la 16 aprilie s-a reluat celebrarea sfintei Liturghii la Yaffo - Tel Aviv, în biserica "Sfântul Petru".

Rămânând atât de scăzută numeric comunitatea catolică română, din luna septembrie 2008 prezența capelanului român din Țara Sfântă a devenit mai legată de asistența pastorală a grupurilor de pelerini care vin aici pentru a-și încărca bateriile sufletului la locurile unde s-a născut credința creștină. Astfel, s-au derulat și continuă să se organizeze foarte multe pelerinaje pe urmele lui Isus și ale Mariei, atât din România cât și din alte țări pe unde se află stabiliți concetățenii noștri. Aproape toți pelerinii susțin, la finalul pelerinajului, că acesta i-a ajutat să înțeleagă mai bine Biblia și să trăiască mai conștient sfintele sacramente.

PS Aurel Percă s-a aflat în pelerinaj la Ierusalim, însoțit de pr. Isidor Dâscă și pr. Mihai Budău. În perioada acestui pelerinaj a conferit taina sfântului Mir la doi tineri, Iohana și Andrei, și a avut o întâlnire cu PS Fouad Twall, patriarhul latin al Ierusalimului.

Prezenta vizită în mijlocul comunității românilor catolici din Țara Sfântă a avut și scopul de a-i încuraja pe cei plecați de lângă familiile lor din țară și de a-i asigura de comuniunea cu dieceza de origine.

Pr. Cristian Vacaru



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat