Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

- M.O. (e-mail). Vă mulțumim pentru materialul trimis. Anul acesta dedicat milostivirii divine vor apărea multe materiale legate de taina Spovezii. Până atunci reținem ceea ce ați notat în materialul trimis: "A face păcate e ușor, dar a le recunoaște și a nu mai păcătui e mai greu. Dumnezeu cel atotputernic și atoateștiutor cunoaște păcatele noastre, dar el ne cere prin intermediul slujitorilor săi, preoții, să ne mărturisim păcatele și să ni le asumăm pentru a ne fi iertate și să ne ducă la viața veșnică".

- Rainson (e-mail). "Baza de Spiritualitate și Tratament "Fericitul Ieremia" Sarata-Băi este un centru de tratament ce este benefic pentru cei cu dizabilități fizice și psihice ca mine, sufăr de paranoia. Sunt catolic și vreau să vă spun că pentru cei cu dizabilități nu există nici o reducere. Probabil doar profitul contează. Cei care avem pensii mici, sub 300 lei nu contăm".

Pentru a putea beneficia de reducere trebuie să faceți o cerere. Mergeți la recepția Centrului de la Sarata-Băi și spuneți despre ce este vorba, iar acolo veți primi informații. Fără a explica și fără a face o cerere n-are de unde să știe nimeni că dv. sunteți în dificultate. Toți cei care au cerut o reducere, în mod justificat, au primit un răspuns pozitiv. Vă îndemnăm să apelați cu încredere la Centrul de Spiritualitate și Tratament "Fericitul Ieremia" Sarata-Băi. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

- Andreea (e-mail). "Aș dori să aflu mai multe lucruri despre voluntariat, în special despre voluntariatul la Lourdes. Aș fi foarte bucuroasă dacă aș afla mai multe informații".

Trebuie să luați legătura cu cei care au fost la Lourdes ca voluntari. De exemplu, puteți vorbi cu responsabilii de la Caritas, în special cu pr. Egidiu Condac. Datele de contact le găsiți pe www.ercis.ro sau pe internet.

- C.G. (e-mail). "Sunt un tânăr catolic din Dieceza de Iași, dar prefer să îmi păstrez anonimatul cât de cât. Și nu dau prea multe detalii. Am o nelămurire și sper să primesc un răspuns concret. Poate o să vă pară un pic ieșită din comun întrebarea mea, dar citeam azi pe internet că fiecare avem opinii diverse. Doream să vă spun despre un bătrân care din motive pe care doar dânsul le știe a decis să își pună capăt vieții. Preotul din localitate a decis să nu îi spună nici măcar o rugăciune. Înmormântarea a fost făcută doar de un dascăl și mortul a fost dus de acasă direct la cimitir. Ce răspuns îmi puteți da la ceea ce am zis? Vreau totuși să menționez că în acea localitate au mai fost cazuri asemănătoare și s-a procedat și în alt mod. (...) Mulțumesc anticipat".

Înmormântarea cu preot a celor care se sinucid se cercetează de la caz la caz și, în general, depinde de aprecierea motivației care a stat la baza unui asemenea gest. Unii sunt bolnavi, alții o fac în dispreț față de viață și credință, pentru că au fost trădați în dragoste sau pentru că doresc să-i facă pe alții să sufere etc. Pr. paroh apreciază după ce analizează cazul și se consultă eventual cu episcopul și cu comitetul Bisericii. Vă dorim binecuvântare de la Domnul!



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat