Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pasti 2016 -

Poezii creștine

Absorbind înviere

Tânjim de mici spre nemurire
Și-om tot visa că nu murim...
Avem în noi, în astă fire,
Scântei de veșnic și sublim.

Dar neputința noastră-i mare,
Simțim mereu că nu suntem,
N-am fost și nu vom fi în stare
Să evităm parc-un blestem.

Țărâna de-ntors în țărână
Și sufletul nemuritor
Se simt acasă împreună
De nu privesc spre viitor.

Dar este pragul veșniciei
Ca un obstacol conturat...
Calea se-gustă..., poarta fie-i
Oricui pășește de-acceptat!

Căci, iată, nu-i totul pierdut,
Nici chiar de putredul se-arată...
Și asta pentru c-anceput
Întru-nviere..., dintr-odată

Ceva ce numai Dumnezeu,
Prin Fiul său, putea să facă:
De sub blestemul trist și greu
Să scoată omenirea... Iacă!

E moartea-nvinsă și va fi
Și-n cazul nostru..., mai apoi...,
Dacă..., cumva..., ne-om molipsi,
Viață sorbind din sfânt șuvoi.

Pr. Cristian Chinez

* * *

Cristos a înviat!

Cristos a înviat astăzi cu slavă,
Iar noi cu el vom învia,
Ne-a dăruit din cer bunul Tată
Iubirea curată și dragostea sa.

Cerul de stele se-mpodobește,
Pământul își pune coroana de flori,
Și unul și altul pe Domnul slăvește,
Căci a înviat, e printre noi.

Mărire îți cântă îngeri în ceruri,
Credința învie pe tot pământul,
Te vom slăvi pe tine de-apururi,
Îți vom purta în inimi cuvântul.

Isuse, tu ești a noastră salvare,
Tu ești speranța noastră spre cer,
Ne-ai arătat iubirea cea mare
Și ne-ai transmis al vieții mister.

Daniela Martișcă



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat