Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Milostivirile sacramentale (II)

Sfânta taină a Mirului, izvor de milostivire divină

În Cartea Genezei, prima carte a Bibliei, capitolul întâi, versetul al doilea, citim cuvintele: "Duhul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor". Expresia "duhul lui Dumnezeu", în limba ebraică "ruah Elohîm", înseamnă "vânt" sau "spirit", referindu-se la energia vitală sau prezența divină care pregătește creația. În tot Vechiul Testament, expresia se află de 378 de ori, în plus, de 11 ori, în limba aramaică, în Cartea profetului Daniel. În Noul Testament, aceeași expresie, în limba greacă "pneuma", apare de 379 de ori.

Evangheliștii sinoptici (Matei, Marcu și Luca) menționează că la botezul lui Isus în Iordan "cerurile s-au deschis și Duhul Sfânt a coborât asupra lui sub chip trupesc, ca un porumbel". În decursul activității sale evanghelizatoare, Isus se referă deseori la el. Către sfârșitul acestei activități, înainte de a desăvârși opera de răscumpărare a oamenilor prin suferința, moartea și învierea sa, Isus îi asigură pe ai săi: "Nu vă voi lăsa orfani [...] Îl voi ruga pe Tatăl și el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna [...] Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu" (In 14,18a.16.26). Promisiunea este împlinită la Rusalii.

Prezența Sfântului Duh în viața creștină este evidențiată într-un mod deosebit în sacramentul Mirului, ca bogat izvor de milostivire. Toți cei care îl primesc, îl primesc pe Duhul Sfânt cu darurile sale: înțelepciunea, înțelegerea, sfatul, tăria, știința, evlavia și frica de Dumnezeu, devenind astfel cetățeni de nădejde ai împărăției cerești. Roadele spirituale în viața tuturor acelora care îl primesc și îl ascultă cu grijă pe Duhul Sfânt sunt: iubirea, bucuria, pacea, statornicia, îndelunga-răbdare, bunătatea, blândețea, facerea de bine, fidelitatea, modestia, înfrânarea și curăția (cf. Gal 5,22-23).

Să-i cerem stăruitor Duhului Sfânt: "Coboară din ceruri, o Duhule Sfânt, / Ajută-i pe toți să cunoască / Al lor singur țel pe pământ, / S-ajungă în slava cerească!"

P.A.D.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat