Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

- Ne-au mai scris de sărbători: Edith Pintea (Arad); Surorile Jesu (Timișu de Sus); Surorile Fiicele Sfântului Francisc din Assisi (Satu Nou, Bacău); Acțiunea Catolică (Iași); Fundația Surorile Clarise (Brăila); Fam. Marin Șpan (Baia Mare).

Vă mulțumim pentru urările trimise!

- Gheorghe Budău (Satu Nou, Bc). "Sunt un simplu credincios și doresc să împărtășesc bucuria pe care ne-o face părintele paroh cu fiecare zi ce trece. Îi mulțumim că se străduiește ca noi să ne apropiem cât mai mult de Dumnezeu și îi mulțumim și pentru faptul că se implică foarte mult în lucrările care mai sunt de făcut la biserică. Domnul să-l răsplătească cu harurile sale și să-i dea multă sănătate! Doresc să mai adaug că la noi în comunitate sunt surorile "Fiicele Sfântului Francisc din Assisi" care ne ajută foarte mult. Ele îi ajută pe cei în nevoi, pe cei bătrâni vizitându-i, iar pe cei bolnavi îngrijindu-i. Să știți că e o mare binecuvântare din partea lui Dumnezeu să avem preoți și persoane consacrate care ne sunt alături".

Împărtășim bucuria și mulțumirea dv. și celor care citesc revista. Rugați-vă pentru persoanele despre care ne-ați scris.

- A. (e-mail). "Aparțin unei parohii din Moldova, dar momentan nu locuiesc în România și de aceea nu mă pot adresa direct preotului, însă aș avea câteva întrebări referitoare la ritualul de căsătorie. Anul acesta, în ziua de 28 august mă voi căsători și aș dori să știu cum se procedează, ce ar trebui să fac în vederea unei căsătorii mixte. Viitorul soț este din Iași și de aceea nunta va avea loc acolo, deși eu sunt din altă localitate. Știu că am nevoie de o adeverință de la preotul parohiei de care aparțin. Voi ajunge în Iași în perioada Paștelui și voi veni la biserică pentru mai multe detalii, însă aș dori să știu dacă mi se poate confirma că poate avea loc căsătoria și cum putem stabili ora. Am nevoie de aceste detalii pentru a realiza invitațiile".

Cu privire la cele solicitate este necesar să luați legătura cu preotul de la parohia unde doriți să faceți căsătoria. Acolo vă înscrieți, vă planificați căsătoria și începeți pregătirea. Vi se va solicita să aduceți amândoi documente de la parohiile unde ați fost botezați din care să rezulte că ați fost botezați și n-ați mai fost căsătoriți. Pentru că e vorba de o căsătorie mixtă, va trebui atunci când vă înscrieți să faceți o cerere către episcop în care să notați de ce doriți căsătorie mixtă, după ce împreună cu logodnicul veți lua la cunoștință de angajamentele unei căsătorii mixte pentru care veți semna (în principal: libertatea pentru fiecare de a vă practica propria credință, Botezul și educația în Biserica Catolică a viitorilor copii). Apoi veți începe pregătirea religioasă în vederea căsătoriei care va consta printre altele în explicarea și verificarea însușirii adevărurilor de credință și a principalelor rugăciuni, precum și ce înseamnă taina Căsătoriei, ce presupune și cum să vă pregătiți din punct de vedere sufletesc pentru momentul Căsătoriei. Dincolo de toate acestea trebuie încă de pe acum atât dv. cât și logodnicul dv. să începeți să vă rugați pentru viitoarea dv. familie, de a vă lega viața și de a vă însoți mai mult cu Acela care a fondat Căsătoria și care o binecuvântează. Dacă veți dori să faceți căsătoria la Parohia Iași centru, pentru detalii puteți lua legătura cu preoții de la această parohie. Numele și adresele lor le găsiți pe site-ul www.amdis.ro. Dacă veți avea și alte nelămuriri nu ezitați să ne scrieți.

- M. (e-mail). "Vă rog să îmi spune-ți și mie, pentru cultura generală, numărul și numele cardinalilor catolici din România în ultimii o mie de ani".

Din România în ultimul timp au fost creați cardinali trei episcopi greco-catolici. Primul a fost card. Iuliu Hossu care s-a născut la 30 ianuarie 1885 într-o localitate din județul Cluj, a fost sfințit preot în ziua de 27 martie 1910 și a fost numit episcop la 3 martie 1917 în conducerea Eparhiei Gherla, iar consacrarea a avut loc la 4 decembrie același an. A fost creat cardinal in pectore la 28 aprilie 1969, de papa Paul al VI-lea. A trecut la Domnul în ziua de 28 mai 1970 la Spitalul Colentina din București și a fost înmormântat în cimitirul Bellu Catolic din București. Al doilea a fost card. Alexandru Todea care s-a născut la 5 iunie 1912 în satul Teleac, județul Mureș. A fost hirotonit preot la 25 martie 1939 la Roma și a fost consacrat episcop la 19 noiembrie 1950 în capela catedralei "Sfântul Iosif" din București, fiind administrator apostolic al Arhidiecezei de Alba-Iulia și Făgăraș cu sediul la Blaj. La 28 mai 1991, papa Ioan Paul al II-lea a anunțat crearea a 22 de noi cardinali printre care și ep. Alexandru Todea. La 28 și 29 iunie 1991 a avut loc la Roma proclamarea festivă a noilor cardinali. A murit la 22 mai 2002 și a fost înmormântat în catedrala "Sfânta Treime" din Blaj. Actualul cardinal este PF Lucian Mureșan care s-a născut la 23 mai 1931 la Ferneziu, astăzi cartier al municipiului Baia Mare. A fost hirotonit preot în clandestinitate, la 19 decembrie 1964, și consacrat episcop la 27 mai 1990, la Baia Mare. La 4 iulie 1994 a fost numit de papa Ioan Paul al II-lea ca arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba-Iulia și Făgăraș și mitropolit al Bisericii Române Unită cu Roma. La 6 ianuarie 2012, papa Benedict al XVI-lea a anunțat crearea de 22 de noi cardinali printre care și ep. Lucian Mureșan. La 18 februarie 2012, PF Lucian a primit bereta roșie de cardinal în cadrul consistoriului. Din vremurile mai vechi se mai știe de Nicolaus Olahus (n. 10 ianuarie 1493, Sibiu - d. 15 ianuarie 1568, Pojon, astăzi Bratislava), fost umanist, istoriograf și om politic de origine română care a activat în Regatul Ungariei, ocupând demnitatea de arhiepiscop de Esztergom (în latină Strigonium) între 20 martie 1553 și 14 ianuarie 1568. A fost regent al Ungariei și apoi guvernator al țării. Tatăl său, Ștefan, era originar din Orăștie. Mama sa, Barbara Huszár, era descendentă din familia lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. În anul 1562, Nicolaus Olahus a fost creat cardinal al Bisericii Catolice de papa Pius al IV-lea. De numele lui se leagă Academia Iezuită din Nagyszombat (1554), considerată de unii ca fiind prima universitate din Regatul Ungariei. De asemenea, mai este cunoscut Andrei Báthory (în latină Andreas Bathoreus, în poloneză Andrzej Batory, în maghiară András Báthory) (n. 1563, Șimleu Silvaniei - d. 3 noiembrie 1599, Sândominic). A fost din 1589 arhiepiscop de Varmia, apoi, în anul 1599, principe al Transilvaniei și suzeran al Țării Românești. Andrei Báthory, cardinal încă din 1583, a obținut în 1589 demnitatea de prinț-arhiepiscop de Varmia, pe care a păstrat-o până la moarte. Cardinalul Báthory a fugit cu destinația Moldova, însă pe drum, în munți, a fost capturat de secui, care l-au decapitat la 31 octombrie sau 3 noiembrie 1599. Capul cardinalului i-a fost dus lui Mihai Viteazul.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat