Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Postul Mare în Anul Milostivirii Divine

Postul Mare, timp special de pregătire pentru solemnitatea Învierii Domnului, va începe în ziua de 10 februarie, odată cu Miercurea Cenușii. Anul acesta, pentru că suntem în Anul Milostivirii Divine, Postul Mare crește în importanță.

Misericordiae vultuls, documentul papei Francisc de convocare a Jubileului Extraordinar al Milostivirii, dorește ca "Postul Mare din acest An Jubiliar să fie trăit mai intens ca moment forte pentru a celebra și a experimenta milostivirea lui Dumnezeu".

Chipul milostivirii Tatălui poate fi descoperit în multe moduri în acest timp. Lecturile propuse la Liturghie, precum din profetul Isaia sau din Evanghelia după Luca (în special pilda fiului risipitor), ne pot ajuta în acest sens. Importantă rămâne și citirea unor pagini din cărțile profeților. De asemenea, inițiativa "24 de ore pentru Domnul" propusă pentru vinerea și sâmbăta care preced a IV-a duminică din Postul Mare, îi pune în contact pe cei care participă cu milostivirea lui Dumnezeu.

Fără îndoială, în acest timp sacramentul Reconcilierii și invitația de împăcare cu Dumnezeu permite "să se atingă cu mâna măreția milostivirii". În acest sacrament, cei care se apropie de el găsesc pacea interioară.

Preoților care stau la dispoziția credincioșilor pentru a-i spovedi li se spune că "sunt chemați să fie mereu, pretutindeni, în orice situație și indiferent de orice, semnul primatului milostivirii". Lor li se amintește că sunt adevărați duhovnici când ei înșiși devin cei dintâi penitenți în căutare de iertare. Ei sunt invitați "să-i primească pe credincioși ca tatăl din parabola fiului risipitor: un tată care aleargă în întâmpinarea fiului chiar dacă a irosit bunurile sale". În același timp, papa îi cheamă să meargă și spre celălalt fiu rămas afară și incapabil să se bucure.

În acest timp al Postului Mare papa va trimite preoții care s-au înscris din timp ca misionari ai milostivirii în acele locuri în care cer episcopii. Sfântul Părinte cere să se organizeze în dieceze misiuni populare. În acest sens, prin scrisoarea "Anul Jubiliar al Milostivirii", PS Petru Gherghel a stabilit ca în fiecare parohie să fie astfel de misiuni după un program coordonat de fiecare decan pentru zona respectivă. Cateheze legate de parabolele milostivirii care au fost anunțate de Oficiul pentru Cateheză vor ajunge în parohii.

Postul Mare este momentul potrivit de schimbare a vieții. Invitația la convertire este pentru toți: "Dacă astăzi auziți glasul Domnului, nu vă împietriți inima", ci întoarceți-vă la Acela care este plin de milă și de iertare.

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat