Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Anului Milostivirii la final

Jubileul Extraordinar al Milostivirii s-a încheiat duminică, 20 noiembrie, printr-o sfântă Liturghie prezidată de papa Francisc în Piața "Sfântul Petru" din Vatican. La începutul celebrării suveranul pontif a închis poarta sfântă în prezența a aproximativ 70.000 de pelerini din toate țările, dar și a noilor cardinali creați la consistoriul din 19 noiembrie.

După închiderea rituală a porții sfinte, celebrarea euharistică a continuat cu proclamarea lecturilor biblice luate din ultima duminică a anului liturgic, în care s-a celebrat solemnitatea Cristos, Regele Universului. La predică, papa Francisc a subliniat semnificația Anului Sfânt al Milostivirii: "Acest an ne-a îndemnat să redescoperim centrul, să ne întoarcem din nou la esențial. Acest timp de milostivire ne-a chemat să privim adevărata față a regelui nostru, cea care strălucește la Paști, și să redescoperim fața tânără și frumoasă a Bisericii, care strălucește atunci când este primitoare, liberă, credincioasă, săracă în mijloace și bogată în iubire, misionară".

La sfârșitul sfintei Liturghii, papa Francisc a semnat scrisoarea apostolică "Misericordia et misera" promulgată cu ocazia încheierii Anului Sfânt al Milostivirii. Scrisoarea precizează, printre altele, facultățile speciale pentru preoți la spovadă, posibilitatea pentru preoții din Fraternitatea "Sfântul Pius al X-lea" de a da dezlegare validă credincioșilor catolici, celebrarea în fiecare an, în duminica a XXXIII-a, a Zilei Mondiale a Săracilor.

Din statistica Anului Milostivirii reiese că acesta a cuprins 347 de zile, treisprezece jubilee pentru diferite categorii de persoane, congrese ale milostivirii, pelerinaje la cele aproximativ zece mii de porți sfinte din toată lumea, vineri ale milostivirii - care au constat în vizite ale Sfântului Părinte la diferite centre care se îngrijesc de persoanele de la periferia societății, audiențe jubiliare în fiecare sâmbătă ținute de papa Francisc, misiuni populare în parohii coordonate de misionarii milostivirii, ocazii de spovezi și momente de rugăciune, precum inițiativa "24 de ore pentru Domnul".

Numărul pelerinilor care au trecut prin poarta sfântă din Vatican a fost de aproximativ 22 de milioane. Printre aceștia s-au numărat și cei 500 de pelerini din toate diecezele și eparhiile din România care au făcut un pelerinaj național și la care a fost prezent și PS Petru Gherghel. Vineri, 18 noiembrie, cu două zile înainte de închiderea porții sfinte au trecut prin aceasta și cei cinci preoți români care se află în rândul personalului diplomatic al Sfântului Scaun.

Jubileul cu cea mai mare prezență de pelerini a fost cel al tinerilor, care s-a desfășurat la Cracovia (Polonia), în perioada 26-31 iulie, la care au participat aproximativ trei milioane de tineri.

Jubileul Extraordinar al Milostivirii a cuprins și unele noutăți. Una dintre acestea a constat în faptul că papa, pentru prima dată în istorie, a stabilit ca în fiecare dieceză să se deschidă o poartă sfântă. O altă noutate a fost aceea că preoții au primit facultăți speciale pentru spovadă, facultăți care au rămas pe mai departe prin documentul semnat la finalul Liturghiei de închidere a jubileului. De asemenea, papa a trimis misionari ai milostivirii, adică preoți care au avut misiunea de a ține misiuni populare și de a sta la dispoziția penitenților prin sacramentul Spovezii.

Anului Milostivirii a ajuns la final, și, așa cum spunea papa Francisc la celebrarea de închidere a jubileului, deși "poarta sfântă s-a închis, pentru noi rămâne deschisă până la sfârșitul timpurilor inima lui Cristos, adevărata poartă a milostivirii".

Pr. Claudiu Bulai



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat