Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Tablete spirituale -

Între comitere și săvârșire

De obicei oamenii sunt împărțiți cu multă ușurință în "cei care fac binele" și "cei care fac răul". Sau, cu referire la același individ, se consideră că uneori face binele, alteori răul. Poate că lucrurile ar trebui nuanțate. Căci răul se comite, pe când binele se săvârșește. Chiar dacă verbele par adiacente, iar asocierea cu unul sau altul dintre obiective se face frecvent (astfel, se spune: a săvârși răul), răul, păcatul sau infracțiunea au de-a face mai curând cu comiterea; pe când binele, tinzând spre desăvârșire, este de săvârșit.

În Anul Sfânt al Milostivirii, an ce stă să se încheie, chemarea spre desăvârșire a căpătat nu numai valențe deosebite, ci și provocări de ne-evitat. Căci eliberarea de rău a fost mai bine pusă în evidență, calea perfecționării înlesnită, iar oferta de indulgențe plenare multiplicată până la paroxism. Toate acestea necesitând un minim efort de convertire. De la comitere (a răului) și omitere (omisiune a binelui) la săvârșirea a ceea ce ne aseamănă cu Dumnezeu. Nu întâmplător îndemnul lui Isus: "Fiți milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv!", din Lc 6,36, sursă de inspirație pentru logo-ul acestui timp de har, corespunde cu un altul, cel din Mt 5,48: "Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit!" Totul ținând de o opțiune fundamentală: săvârșirea binelui.

Pr. Cristian Chinez



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat