Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Vizita nunțiului

Mons. Miguel Maury Buendía, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, a vizitat mai multe comunități din Dieceza de Iași în zilele de 4 și 5 octombrie, fiind însoțit de PS Petru Gherghel.

Excelența Sa a fost prezent marți, 4 octombrie, la Seminarul Franciscan din Roman unde a prezidat Liturghia hramului și a hirotonit cinci diaconi. În aceeași zi, nunțiul le-a vizitat pe surorile clarise în mănăstirea de clauzură de la marginea Romanului, i-a salutat pe preoții prezenți la Traian pentru prima serie a exercițiilor spirituale; la Gherăești a vizitat biserica parohială, viitorul sanctuar închinat Divinei Milostiviri, grădinița care se află în grija surorilor "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", Căminul pentru Vârstnici care se află în grija Centrului Caritas Roman; la Barticești a vizitat Fundația Medicală "Speranța Bolnavilor", unde lucrează aproximativ 70 de angajați: medici, asistenți, infirmieri și personal auxiliar, coordonați de pr. Mihai Budău. Miercuri, 5 octombrie, Mons. Miguel Maury Buendía s-a întâlnit la Iași cu seminariștii și profesorii de la seminar, după care a făcut o vizită protocolară la Primăria Municipiului Iași. Vizita s-a încheiat în după-amiaza aceleiași zile la Bacău unde i-a întâlnit pe elevii de la seminarul mic.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat