Milostivire prin liturgia aproapelui: Fericitul Vladimir Ghika

Luna noiembrie umple inima noastră de dorinţa sfinţeniei şi spunem împreună cu sfinţii: "Dacă atâţia şi atâtea au putut, eu de ce să nu pot?" Dorinţa sfinţeniei se întrepătrunde în aceste zile cu iubirea faţă de fraţii noştri răposaţi. Povara slăbiciunilor în drumul spre sfinţenie şi dorul sfâşietor după părinţi, fraţi, bunici, prieteni etc. nasc în noi dureri care caută răspunsuri şi sprijin. Doar în iubirea lui Dumnezeu şi a semenilor putem găsi forţa prin care să rămânem neclintiţi în speranţa sfinţeniei şi a învierii.

Sfinţii au conştientizat că ajutorul după care tânjim trebuie mai întâi oferit: trebuie să devii sprijin pentru aproapele tău ca să poţi simţi pe deplin prezenţa Domnului. Viaţa fericitului Vladimir Ghika a fost o celebrare continuă în sprijinul celor săraci şi bolnavi prin "liturgia aproapelui": "Dublă şi misterioasă liturgie: săracul îl vede pe Cristos venind la el sub chipul celui care îl ajută şi binefăcătorul vede apărând în cel sărac pe Cristos suferind, asupra căruia el se apleacă. E vorba despre o unică liturgie: Cristos Mântuitorul vine spre Cristos suferindul şi amândoi se integrează în Cristos înviatul, glorios şi binecuvântător. În acest mod, liturgia euharistică, deja celebrată pe altar, se prelungeşte în vizita la săraci: nu este vorba de altceva decât de a dilata Liturghia în timpul zilei şi în lumea întreagă, ca valuri concentrice care se propagă pornind de la Împărtăşania euharistică de dimineaţă".

Aceste cuvinte reflectă viaţa omului - prinţ, preot şi martir - care a înţeles că "nimic nu-l face pe Dumnezeu aşa de apropiat de el, cum îl face aproapele". Vladimir Ghika s-a născut la Crăciun în anul 1873, în familia de principi care a dat Moldovei şi Valahiei zece domnitori. A studiat mai întâi literatură, drept, medicină şi istorie, iar apoi, la Roma, a studiat filozofia şi teologia cu fraţii dominicani. În anul 1902 a intrat oficial în Biserica Catolică, făcând profesiunea de credinţă în camera în care a locuit sfântul Dominic, la Mănăstirea "Sfânta Sabina" din Roma. În anul 1923 a fost hirotonit preot la Paris.

Omul milostiv Vladimir Ghika şi-a pus bogăţia în slujba sărăciei, dedicându-şi viaţa slujirii săracilor, bolnavilor şi unităţii Bisericii. Le-a adus la Bucureşti pe surorile sfântului Vincenţiu de Paul şi cu ele a pus bazele primului dispensar gratuit pentru săraci. A creat un serviciu de ambulanţe pentru victimele răscoalei din anul 1907 şi a îngrijit soldaţii bolnavi în timpul războiului din Balcani, ca şi în Primul Război Mondial.

Când era chemat să îngrijească pe cineva, pornea rugându-se: "Doamne, merg să vizitez pe unul dintre aceia pe care tu i-ai numit alţii tu însuţi. Fă ca ofranda pe care i-o aduc şi inima cu care i-o ofer să fie bine primite de fratele meu suferind... Doamne, susţine-mă cu privirea săracilor tăi. Doamne, primeşte-mă şi pe mine, într-o zi, în sfânta companie a săracilor tăi".

A continuat să celebreze "liturgia aproapelui" şi în timpul regimului comunist, slujind cu aceeaşi pasiune bolnavii şi săracii. Pentru că a susţinut comuniunea Bisericii Catolice din România cu Roma, a fost arestat în anul 1952, în vârstă de aproape 80 de ani. După ce i-a mângâiat pe cei din închisoare cu gingăşia şi atenţia unui bunic iubitor de oameni, la 16 mai 1954 a murit abandonat în infirmeria închisorii. El însuşi spusese: "Moartea trebuie să fie actul suprem al vieţii noastre, dar se poate întâmpla ca Dumnezeu să fie singurul care îl cunoaşte".

La 27 martie 2013, martiriul său a fost recunoscut de Sfântul Părinte papa Francisc, iar la 31 august 2013 a fost beatificat (cf. www.vladimir-ghika.ro).

Pr. Laurenţiu Dăncuţă