Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Anul Milostivirii se apropie de final

Anul Sfânt al Milostivirii sau Jubileul Milostivirii a fost deschis de papa Francisc la 8 decembrie 2015 și a fost marcat prin deschiderea porții sfinte a bazilicii "Sfântul Petru" din Vatican. Duminică, 13 decembrie 2015, s-au deschis porți sfinte în toate diecezele din lumea întreagă. Se estimează că au fost deschise aproximativ zece mii de porți sfinte în 2.089 de dieceze, de pe toate continentele.

Programul anului jubiliar a cuprins douăsprezece jubilee, dintre care ultimul va avea loc la 6 noiembrie și este dedicat celor închiși; pelerinaje la poarta sfântă din Vatican, prin care au trecut aproximativ douăzeci de milioane de pelerini, dar și la celelalte biserici; trimiterea misionarilor milostivirii; congrese ale milostivirii; trăirea faptelor de milostenie trupească și sufletească; inițiativa "24 de ore pentru Domnul".

Prin cele trei porți sfinte din Dieceza de Iași au trecut aproximativ zece mii de pelerini. Pelerinajele au fost organizate atât la nivel parohial, cât și la nivel decanal, dar au fost și pelerini care au mers în grupuri particulare.

S-au organizat misiuni populare în toate parohiile. În luna noiembrie vor mai fi misiuni populare după cum urmează: 4-6 noiembrie: Galbeni - pr. Felician Tiba; 10-13 noiembrie: Chetriș - pr. Irinel-Iosif Iosub; Sascut Sat - pr. Cristian Ignat; Slănic Moldova - pr. Ciprian Bișoc; 11-13 noiembrie: Târgu Frumos - pr. Ionuț Pal; 17-20 noiembrie: Ciucani - pr. Francisc Fărcășel; Stufu - pr. Robert Gașpal; Tărâța - pr. Irinel-Iosif Iosub; 18-20 noiembrie: Adjud - pr. Ștefan Acatrinei, OFMConv.; Florești - pr. Augustin Benchea; 25-27 noiembrie: Arini - pr. Eduard Păduraru; Frumoasa - pr. Petrică Dăncuț.

O altă inițiativă în acest an al milostivirii a fost Congresul Milostivirii Divine desfășurat la Iași în zilele de 9 și 10 iunie, care a avut ca scop apropierea de milostivirea lui Dumnezeu, și, prin ea, apropierea între fiii lui Dumnezeu.

Anul Sfânt al Milostivirii se va încheia la 20 noiembrie, când papa Francisc va închide poarta sfântă din Vatican. Duminică, 13 noiembrie, se vor închide porțile sfinte ale bazilicilor din Roma și din toate diecezele lumii.

Acest an jubiliar a însemnat pentru întreaga Biserică o accentuare a dimensiunii milostive a lui Dumnezeu față de oameni, dar și a noastră față de aproapele. Prin împlinirea condițiilor cerute pentru obținerea indulgenței jubiliare credincioșii au simțit milostivirea lui Dumnezeu față de ei și au înțeles care este menirea lor pe acest pământ: "Fiți milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv!" (Lc 6,36).

Pr. Claudiu Bulai



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat