Familie şi civilizaţie

"Măreţia unei civilizaţii - scrie undeva cardinalul Carlo Maria Martini - se măsoară şi după capacitatea de primire şi de împărţire a propriilor resurse cu cei care au nevoie de aşa ceva". Noi i-am spune pur şi simplu ospitalitate. Numai că aceasta este de scurtă durată. Şi... se învaţă în familie. Acelaşi cardinal al Bisericii Catolice susţine însă că familiile reprezintă o adevărată şcoală în mai multe sensuri: şcoală de rugăciune, şcoală de încredere în providenţa divină, şcoală de tărie în dificultăţi, şcoală de curaj în momentele dificile. Iar atunci când mai există şi colaborare între părinţi, cateheţi şi educatori, atunci "creşte o generaţie bună şi sfântă, o generaţie care ştie să culeagă valoarea vieţii, frumuseţea împărţirii cu alţii şi a gratuităţii, o generaţie care nu se pierde în întuneric, în nonsens, în obscuritate, ci deschide căi de speranţă în întreaga societate".

Cât de mult am avea nevoie de astfel de generaţii în acest timp atât de vitreg pentru educaţia în familii? Cu mari lipsuri. Din diferite motive. Iar dacă Isus a spus: "Aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor...", viitorul poate fi luminos sau, mai bine zis, luminat, dacă familiile de astăzi pregătesc luminătorii de mâine: noile generaţii, care trebuie să fie în mare măsură formate conform evangheliei. "Lumina lumii...".

Pr. Cristian Chinez