Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Știri

Centru educațional
A fost inaugurat la 3 septembrie Centrul educațional dedicat copiilor și tinerilor din Oituz, realizat de Kolping România. Dispune de trei săli de curs multifuncționale cu pereți despărțitori mobili, o bucătărie și cinci camere la etaj. Centrul a fost realizat din fondurile Kolping România cu sprijinul mai multor familii Kolping din Germania (printre care familia Regina și Johannes Schmitt), Elveția, Luxemburg, dar și organizația Renovabis. La deschidere au fost prezenți: Mons. Benone Farcaș, rector al Seminarului din Iași, împreună cu pr. Istvan Godri, praeses Kolping România, Daniela Bărbulescu, președinte Kolping România, donatori din Germania și Elveția și invitați din Bârlad, Ploscuțeni și Onești.

Săptămână Socială
Oficiul Diecezan pentru Pastorația Universitară a organizat, la Pralea, a cincea ediție a programului de formare pentru mediul universitar "SSS - Săptămâna Socială pentru Studenți", în perioada 22-25 septembrie, cu tema: "Viața umană între sanctuar și tomberon. Destinul și demnitatea omului între o cultură a vieții și o cultură a morții - aspecte moral-sociale". Moderator și organizator a fost pr. Fabian Doboș. Au conferențiat: pr. Eduard Pătrașcu, pr. Lucian Farcaș, Iuliana Petruț și fam. Paul și Elia Adam. Au participat studenți și absolvenți de facultate.

Grupuri Samuel
- Începând cu 23 octombrie, animatorii Grupului Samuel din zona Roman organizează o serie de șapte întâlniri, o dată pe lună, duminica între orele 9.00 și 15.00, la mănăstirea Surorilor Clarise din Roman, pentru a veni în ajutorul tinerilor între 16-30 de ani care doresc să facă un discernământ asupra deciziilor importante pentru propria viață. Pentru detalii și înscrieri: pr. Marius C. Tomulesei (0746/562569; frmariustom@yahoo.com); sr. Camelia Pleșca (0741/565707; surorilesaracesf.iosif@yahoo.com.ar); fam. Balint (0765/246771; eusebiubalint@yahoo.com); fam. Avădăni (0745/653028; liviu_angelly@yahoo.com); surori Clarise (0744/371949; clarimariangeli@gmail.com); pr. Mihai Afrențoae (0763/193327; meluferent70@yahoo.it).
- Grupul Samuel din zona Bacău organizează întâlniri la mănăstirea "Sfânta Monica" din Izvoare-Bacău (str. Înfrățirii, 6). Prima întâlnire va fi la mănăstirea carmelită din Luncani, duminică, 2 octombrie. Informații suplimentare și înscrieri: pr. Augustin Folner (0751/973550; gustifol@hotmail.com), sr. Agneza Fodor (0742/494889), pr. Gustavo Lissa (0786/868628; p_gustavo_lissa@hotmail.com); fam. Alina și Marcelin Trifescu (0740/576499; marcelin.iosif24@gmail.com); sr. Clara Dalvaru (0752/536746; clara.dalvaru@yahoo.com) sau sr. Angelica Ciuraru (0766/986530; angelicaciuraru@libero.it).

Misionar în Coasta de Fildeș
Pr. Alexandru Percu (născut în anul 1989 la Răducăneni), după un an de la hirotonire, timp în care a fost vicar la Gherăești, a primit din partea PS Aurel Percă mandatul de misionar pentru Coasta de Fildeș, la Liturghia celebrată marți, 20 septembrie, în biserica din satul natal.
Mandatul a fost exprimat prin primirea însemnelor misionare: Biblia - "lumină și călăuză în drumul misionarului și hrană pentru viață", și crucea - "Cristos cel răstignit este însoțitor de nedespărțit în toate activitățile și motiv de încurajare în toate greutățile". La celebrare, alături de părintele paroh Iulian-Eugen Kropp, și de alți câțiva preoți, a participat și pr. Florin-Petru Sescu, director al Centrului Misionar Diecezan.
La final, PS Aurel Percă a transmis și salutul episcopului Petru Gherghel: "Multă bucurie, mult har și binecuvântare de la Domnul pentru curajul acestei minunate munci și pentru curajul de a primi acest așa de mare mandat, de a fi misionar".
Părintele Alexandru Percu a ajuns în Coasta de Fildeș la 29 septembrie, unde îl va ajuta pe părintele Gabriel Cimpoeșu.
Pr. Florin-Petru Sescu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat