Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Congregația "Notre Dame de Sion" la 150 de ani

Congregația "Notre Dame de Sion" a împlinit 150 de ani de prezență în Moldova. Jubileul a fost marcat la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian, în zilele de 16 și 17 septembrie, prin simpozionul "Cuvântul lui Dumnezeu în pastorația și viața Bisericii și viața creștină", organizat în colaborare cu Oficiul de Pastorație Biblică. Duminică, 18 septembrie, la ora 10.30, în biserica "Sfântul Mihail" din Săbăoani, PS Aurel Percă a prezidat o Liturghie solemnă, de mulțumire pentru cei 150 de ani de activitate. La Iași, în biserica "Sfântul Anton", jubileul a fost marcat duminică, 25 septembrie, la ora 10.30, prin Liturghia solemnă prezidată de PS Petru Gherghel. În toate aceste localități a fost prezentat volumul "Congregația : 150 de ani de activitate în Moldova (1866-2016)", scris de pr. Fabian Doboș și apărut la Ed. "Sapientia". Manifestări jubiliare (concert de muzică sacră, expoziție, prezentare de carte, Liturghie) au fost și la Satu Mare în zilele 10 și 11 septembrie.

Surorile acestei congregații au fost aduse în Moldova de episcopul Iosif Salandari (1864-1873), mai întâi la Iași, în anul 1866 și apoi la Galați, în anul 1867.

Tratativele cu Congregația "Notre Dame de Sion" au început în anul 1865 și au fost purtate cu fondatorul congregației, Théodor Ratisbonne (1802-1884), și cu superioara generală, Théodorine Randon. La 1 decembrie 1865, părintele Ratisbonne scria superioarei generale următoarele: "Moldova este o țară nouă; nu există nici o comunitate; sunt puține călugărițe. Bunul Dumnezeu a voit să implantăm aici drapelul de Sion. Sunt foarte încrezător. Fiii lui Israel sunt numeroși în această regiune bogată. (...) Iubirea față de Isus Cristos, evanghelizarea sufletelor, extinderea operelor Bisericii, destinele Sionului, iată singurele gânduri care trebuie să vă preocupe. Bucurați-vă în Domnul și el va lucra".

La 14 martie 1866, primele patru surori soseau la Galați, de unde au fost trimise la Iași, "un oraș cu 40.000 de locuitori". În luna iunie a aceluiași an sosea la Iași sr. Louise Weywada, superioară generală, pentru a organiza conducerea institutului. Primele organizate au fost Școala Externă de Fete și Orfelinatul "Sfântul Andrei Apostolul", puse sub conducerea sorei Electa Valentin, în timp ce sorei Théodorine Randon i-a fost încredințată conducerea pensionatului "Sfântul Anton de Padova". La 14 noiembrie 1866 frecventau școlile externe un număr de 100 de elevi, 45 de fete urmau cursurile pensionatului, în timp ce orfelinatul adăpostea 10 orfane catolice.

În clădirile "Notre Dame de Sion" ("Casa Balș", cumpărată în prima parte a anului 1871) a funcționat, începând cu 1879, Școala Primară Parohială de Fete (până la această dată funcționase într-un loc aflat lângă reședința parohială, "Casa Baston"), iar din anul 1866, Liceul de Fete, Școala de Meserii, Cursul Primar Pensionat, alături de Grădiniță, Cămin pentru Studente, Orfelinat, Dispensar Policlinic.

La sfârșitul lunii octombrie 1867 soseau la Galați primele surori însoțite de sora Jean Baptiste Lagarmitte în calitate de superioară. La început, localul școlilor a fost amenajat într-o aripă a casei parohiale din Galați, după care surorile au reușit achiziționarea unei case. În anul 1878 s-au încheiat lucrările de construire a unei noi case.

În acest oraș a funcționat, începând cu anul 1867, Școala Primară Parohială de Fete - secția internat, recunoscută de statul român în anul 1929, Școala Primară de Fete - secția externat, înființată în 1906, Școala Secundară de Fete, curs francez - secția pensionat, înființată în anul 1867.

În anul 1869, părintele Ratisbonne a vizitat institutele de la Iași și Galați, declarându-se foarte mulțumit de activitatea surorilor și de interesul elevelor pentru școală.

În anul 1870 activau la Iași un număr de 38 de călugărițe, care asigurau instrucția școlară pentru 200 de fete din educandat și orfelinat, precum și a circa 100 de fete care frecventau școlile externe. În același an, activau la Galați un număr de 12 surori care asigurau instrucția școlară a 30 de fete în educandat și a altor 40 de fete în cadrul școlilor externe. În anul 1881, numărul surorilor de la Galați ajunsese la 50, acestea asigurând asistența școlară a 185 de fete în educandat și orfelinat, precum și a altor 120 de fete care frecventau școlile externe. În anul 1891, institutul din Galați era deservit de 66 de surori, care se ocupau de instrucția școlară a 479 de fete; în anul 1904 activau 92 de călugărițe, care ofereau asistență școlară și caritativă la 600 de fete în cadrul educandatului, orfelinatului și "școlii săracelor".

Desființată în anul 1948, Congregația Surorilor "Notre Dame de Sion" a renăscut după anul 1990 prin deschiderea de noi case la Iași, Roman și Săbăoani, în care a urmărit misiunea propusă: "A da mărturie în Biserică și în lume despre fidelitatea lui Dumnezeu asupra iubirii sale față de poporul evreu și a lucra la împlinirea promisiunilor biblice, revelate patriarhilor și profeților lui Israel, pentru toată omenirea".

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat