Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru copii -

Micul emigrant

Istorioară morală de Christophor v. Schmid

Traducere de Bronislav Falewski

(continuare din numărul trecut)

Copiii mergeau adesea împreună cu Ludovic în pădurea apropiată ca să culeagă zmeură. Au ajuns într-o vale cu un peisaj frumos. Dealurile dimprejur erau umbrite de stejari splendizi și de un mesteacăn înalt cu frunzele de un verde deschis, iar stâncile roșiatice umbrite de brazi cu frunzele de un verde închis; valea însăși, prin care curgea un pârâiaș argintiu, era acoperită cu o iarbă deasă și cu nenumărate flori de toate culorile, care, luminate de razele soarelui, arătau splendid. La poalele dealurilor și stâncilor creștea multă zmeură, iar malurile pârâiașului erau albastre de mulțimea florilor nu-mă-uita.

- Este foarte frumos aici! a strigat Ludovic. Parcul cel mare unde mergeam cu mama nu este nimic pe lângă acesta. Acolo se vedea mai mult nisip decât iarbă și flori; pe copaci nu se vedeau ramuri; arătau ca niște sfere mari verzi. Dar în valea aceasta - unde crește așa de multă zmeură, unde pe ambele maluri ale pârâiașului cresc mii și mii de floricele albastre, unde acești stejari își întind brațele lor - este nespus de frumos! Aceasta este o adevărată grădină; da, întreaga regiune care se află în jurul satului nostru este un adevărat parc; și trebuie să aduc laudă celui care a semănat fragii, florile nu-mă-uita și stejarii - anume bunului Dumnezeu! Când am să o revăd pe mama, nu o să mă mai întorc la oraș; ea va trebui să se mute cu mine la țară. Aici ne vom bucura de soare, de aerul curat, de flori și copaci, și să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste daruri.

Ceea ce făcea viața de la țară mai plăcută lui Ludovic era bucuria copiilor când se adunau sub teiul cel mare sau pe câmpie ca să se joace. Cum se întâmplă de obicei în timpul războiului, și aici copiii se jucau de-a soldații. Ludovic, care a văzut de multe ori soldați la oraș, se uita la ei și le-a spus:

- Nu faceți bine! Vă voi arăta cum trebuie să faceți.

Aceasta le-a plăcut foarte mult copiilor și Ludovic a început să-i învețe cum trebuie să stea pe front, să așeze picioarele, să mânuiască pușca cu dibăcie, care nu era decât o nuia; i-a învățat apoi să pornească în marș mai încet sau mai repede. Să facă la dreapta sau la stânga și altfel de exerciții. Copiii au spus că pricep bine cum trebuie să facă și l-au ales în unanimitate de voturi în calitate de colonel și comandant al lor, de care onoare Ludovic se simțea foarte măgulit. A dat apoi ordin să i se pună la dispoziție toate cele necesare, după cum cerea el. La cererea lui Ludovic morarul a fost nevoit să-i cumpere de la târg o tobă mică, iar Ioana să-i dea o batistă din muselină fină, care să țină loc de steag; batista era curată însă cam uzată. Dar Ludovic a spus:

- Nu-i nimic! Cu cât steagul este mai rupt, cu atât este mai glorios.

Printre lucrurile Ioanei a găsit niște fire de argint, din care a făcut o stea frumoasă care o purta numai la paradele mari; a găsit și niște hârtii colorate care le-a dat unor băieți mai sprinteni și mai dibaci, ca să le poarte în loc de cordoane.

Seara, când țăranii veneau să se odihnească sub tei, priveau cu mare plăcere la jocul copiilor. Până și parohul privea câteodată pe fereastră vreo jumătate de oră și era foarte mulțumit de aceste jocuri; îi plăcea când vedea cum toți copiii sunt veseli și se joacă împreună fiind de față și părinții lor. S-au adunat și multe femei și erau foarte bucuroase văzând dibăcia copiilor lor. Trebuiau să recunoască și ele că Ludovic este superior. Fiii de țărani erau arși de soare la față și cu trupul mai robust; Ludovic însă era alb ca laptele și gingaș ca un prinț. El știa să orânduiască toate foarte bine și poruncea cu o mare seriozitate, ca și cum acest joc ar fi fost afacerea cea mai serioasă.

Ioana, foarte îngrijorată, i-a spus o dată:

- Îți dorești să devii soldat?

- Da! a răspuns Ludovic cu bucurie; de ce nu?

- Dar e riscul să-ți pierzi viața! a spus ea.

- Este adevărat, a răspuns Ludovic, dar nu de mult am citit și sunt convins că este un lucru sublim și glorios să mori pentru patria ta!

7. Mare necaz, ajutor și mulțumire plină de evlavie

Bunul arendaș Laurențiu și neprețuita lui soție Ioana își petreceau vara cu diferite munci pe câmp.

Copiii lor, precum și Ludovic, ajutau și ei la treabă și le făceau mare bucurie părinților. Dar recolta nu a dat rod precum se așteptau. Laurențiu a avut, pe lângă aceasta, și nefericirea de a pierde un cal, și, deoarece munca la câmp era foarte urgentă, au fost nevoiți să cumpere un alt cal, care a costat foarte mult. Între timp se apropia și termenul pentru a-și plăti arenda; dar nu știa de unde să scoată suma întreagă. A întrebat cu sfială în dreapta și în stânga pe câte un țăran gospodar cu o situație mai bună, dacă nu ar fi dispus să-l împrumute cu partea ce-i lipsea. Dar cei care ar fi putut să-l ajute nu voiau să o facă; iar cei ce ar fi voit să o facă nu aveau cu ce. Laurențiu și Ioana erau foarte îngrijorați; căci în contractul de arendare era foarte clar că dacă nu achită la termen întreaga sumă la casieria din Waldenberg, stăpânul moșiei are dreptul de-a rezilia contractul și arendașul va trebui să părăsească postul. Când a sosit și mult temuta zi, Laurențiu a numărat toți banii pe care îi avea. Dar mai lipseau 22 de fiorini.

- Ah! a spus Laurențiu îngrijorat, administratorul va fi nemulțumit. Dar sper că va înțelege că, având în vedere recolta slabă și nenorocirea avută cu pierderea calului, nu am putut să strâng întreaga sumă; va avea milă de noi și nu ne va da afară din casă.

- Să dea Domnul! a spus Ioana cu ochii plini de lacrimi; între timp mă voi ruga fără încetare la Dumnezeu, să nu ne dea afară din această locuință, căci altfel vom rămânea fără adăpost.

- Fă așa, a spus Laurențiu cu durere; și eu voi face la fel. Pe tot drumul până la casierie mă voi ruga lui Dumnezeu. El privea cu durere spre cer și a ieșit trist pe ușă. (va urma)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat