Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri interne

Pași spre bucurie
"Bucuria evangheliei și pașii discipolului" a fost tema propusă de pr. Luciano Andrioli pentru exercițiile spirituale desfășurate la Luncani, între 22 și 29 iulie, pentru 30 de surori din Congregația "Maria Bambina", fiind prezentă și sora Constantina Kersbamer, superioară generală în perioada instalării congregației în România. Pentru surorile Congregației "Maria Bambina", anul 2015 este unul special, marcând împlinirea a 25 de ani de activitate în România.

După 20 de ani
Aproape 40 de persoane care au terminat facultățile din Iași acum 20 de ani s-au revăzut la catedrala din Iași sâmbătă, 1 august, la "Întâlnirea de revedere 20 +/- a studenților catolici din Iași". Au participat persoane care odinioară au făcut parte din Acțiunea Catolică sau au fost implicați în activitățile desfășurate pe lângă Biserică. Cu toții au participat la Liturghia celebrată special pentru ei de pr. Cornel Cadar, în catedrala "Adormirea Maicii Domnului".

Arhiepiscop în vizită
ÎPS Agostino Marchetto, arhiepiscop emerit din Italia, a vizitat Dieceza de Iași în perioada 14-21 august, participând, însoțit de PS Petru Gherghel, la pelerinajul diecezan la Cacica și la hramul catedralei din Iași (15 august), la lansarea monografiei satului Răchiteni (16 august), a vizitat Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iași (17 august), apoi, însoțit și de alți trei preoți din Dieceza de Pordenone, a vizitat Parohia Gherăești (18 august), Seminarul Mic din Bacău, Curia Franciscană și parohiile Nicolae Bălcescu, Bacău "Sfântul Nicolae", Adjudeni și Tămășeni (19 august), Săbăoani și Butea (20 august).

Adunarea Generală Kolping
La Ploscuțeni, sâmbătă, 8 august, a avut loc Adunarea Generală a Asociației diecezane Kolping Moldova. Cătălin Cobzaru a fost ales președinte pentru o perioadă de 4 ani. A fost înființată funcția de vicepreședinte, ocupată de Albert Antonică. Secretar diecezan Kolping Moldova este Corneliu Bulai, având și responsabilități la nivel național, fiind referent de formare, trebuind să coordoneze și viitorul Centru social din Oituz. A doua zi a fost festivalul cântecului și dansului popular "Susur de dor", organizat de Kolping Ploscuțeni, cu invitați din Oituz și Bârlad.

Monografie
"Răchiteni. Șase veacuri de prezență catolică pe Valea Siretului" este titlul monografiei lansată duminică, 16 august, în biserica din localitate, în cadrul Liturghiei prezidată de PS Petru Gherghel, printre concelebranți fiind și ÎPS Agostino Marchetto, arhiepiscop emerit din Italia. Lucrarea apărută sub egida Departamentului de Cercetare Istorică, la Editura "Sapientia", a fost coordonată de Dănuț Doboș, incluzând capitole semnate de Anton Coșa, Daniela Butnaru, Cătălin Grigore, Iulian Ghercă și Ioan Dănilă. Au mai colaborat la acest volum: Cătălin Fedor, Dan Botezatu, Robert Simalcsik, Angela Simalcsik și Georgeta Miu.

Trei structuri sociale
În cadrul unui proiect POSDRU, "IDEAS - Incluziune prin Dezvoltare Economică și Antreprenoriat Social", Centrul Diecezan Caritas Iași a lansat trei noi structuri de economie socială: CDC SERVICE (service auto) și CAR-TOP EM (vulcanizare auto), la 18 august, la sediul din str. Livezi, 2, din Valea Adâncă (lângă Iași), și atelierul protejat CDC PLAST (producător de ambalaje comerciale și industriale), la 20 august, la sediul din Șoseaua Nicolina, 189, din Iași. Ceremoniile de sfințire au fost prezidate de pr. Benone Lucaci (18 august) și PS Aurel Percă (20 august).

Oaspete din Grecia
PS Petros Stefanou, episcop de Syros și Milos (Grecia), a vizitat Dieceza de Iași în perioada 21-26 august, fiind însoțit de PS Petru Gherghel și de pr. Cristian Gașpal (care activează în Grecia). Episcopul oaspete a participat la sfințirea bisericii "Sfinții Apostoli Petru și Paul" din Traian (NT), concelebrând, seara, în catedrala din Iași (22 august), la sfințirea bisericii din Horlești (23 august), administrarea Mirului în Parohia Mărgineni (24 august); a vizitat mănăstiri și parohii din dieceză, inclusiv sanctuarul de la Cacica (25 august).

În serviciul Sfântului Scaun
Începând cu 1 iulie, pr. Mihăiță Blaj a fost transferat de la Nunțiatura din Ecuador la Nunțiatura din Georgia, Armenia și Azerbaidjan, iar pr. Paul Butnaru, de la Nunțiatura din Etiopia la Nunțiatura din Venezuela. Ambii activează ca secretari.

Relicve
În altarul bisericii "Sfinții Apostoli Petru și Paul" din Traian (NT), consacrat la 22 august, au fost depuse relicvele sfinților Iacob cel Mare, Pius I, Pius de Pietrelcina, Sebastian, Ioan Paul al II-lea și ale fericiților Ieremia Valahul, Vladimir Ghika și Anton Durcovici, iar în altarul bisericii "Trupul și Sângele Domnului" din Horlești, consacrat duminică, 23 august, au fost depuse relicvele sfintei Tereza a Pruncului Isus și ale fericiților Ioan Anton Farina, Ieremia Valahul, Anton Durcovici.

Pentru familii
Printre activitățile pastorale ale Oficiului pentru Pastorația Familiei și a Laicilor din luna august se numără: cursuri pentru logodnici la Iași (1 august) și Bacău (22 august), lansarea cărții "Vreau să înțeleg cu cine mă căsătoresc" la Galbeni (1 august), Butea (6 august), Nisiporești (15 august), Buruienești (23 august); Zilele familiei la Butea (5-8 august) și Buruienești (20-23 august) și Întâlnirea Diecezană a Familiilor la Butea (8 august).

Modificare
Exercițiile spirituale pentru familii și laici, cu tema "Prin Maria la Isus", de la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian, programate în perioada 28-30 august, se vor desfășura în perioada 2-4 octombrie. Îndrumător va fi pr. Corneliu Berea, SVD.

Pe scurt
- 12-28 iulie: Pelerinaj la 25 de sanctuare din Spania și Portugalia, al unui grup de 46 de pelerini, coordonați de pr. Iosif Dorcu
- 5 septembrie: Întâlnirea națională de toamnă a terezinelor, în biserica "Sfântul Ioan Paul al II-lea" din Poiana Micului.

Transferuri și numiri
Prin decrete episcopale, Preasfințitul Petru Gherghel a procedat la următoarele transferuri și numiri în Dieceza de Iași, începând cu 1 septembrie: transferuri de parohi: pr. Sebastian Bilboc - Satu Nou (NT); pr. Andrei Ciobănică - Pildești; pr. Eugen Ciuraru - Poiana (Negri); pr. Ieronim Enășoaie - Huși "Sfântul Anton"; pr. Toma Encuță - Adjudeni; pr. Iosif Gîrleanu - Bârgăuani; pr. Isidor Gheorghieș - Oțeleni; pr. Adrian Gherghelucă - Bijghir; pr. Aurel Iștoc - Rădăuți; pr. Ioan Lungu - Tomești; pr. Iosif Mărtinaș - Belcești; pr. Alois Moraru - Barticești; pr. Marcel Moraru - Ciucani; pr. Iulian Pascaru - Dumbrăveni; pr. Iosif Răchiteanu - Vatra Dornei; pr. Marin Temea - Traian (BC); pr. Andrei Varga - Valea Seacă; numiri de parohi: pr.Sorin Brandiu - Roman "Fericitul Ieremia"; pr. Toni-Mihăiță Cântaciu - Bălțați; pr. Ciprian Laslău - Fundu Răcăciuni; pr. Cristinel Fodor - Săbăoani "Sfântul Mihail"; pr. Benone Lucaci - Iași "Adormirea Maicii Domnului"; pr.Răzvan Mătășel - Brusturoasa; pr. Romică Sociu - Vizantea; alte numiri: pr. Iosif Dorcu - redactor coordonator Radio Maria în Dieceza de Iași; pr. Benone Farcaș - rector la Seminarul diecezan "Sfântul Iosif" din Iași; pr. Vasile Rediu - paroh la cvasiparohia Buhoci; transferuri de vicari: pr. Cristinel Gal - Rădăuți; pr. Mihai Savin - Oțeleni; parohi emeriți: pr. Ioan Jicmon; pr. Albert Lucaci; pr. Ștefan Vacaru. Luarea în posesie canonică a parohiilor se va face la 13 septembrie sau la 20septembrie.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat