Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Mariapolis - Roman

Întâlnire națională

Mariapolis-ul național 2015, organizat de Mișcarea Focolarelor, a adunat la Roman, în perioada 9-12 iulie, aproape 400 de persoane. Acestea, luând-o pe Maria ca model, s-au rugat, au cântat, au povestit experiențe și au încercat să arate cum se poate iubi în lucruri mici. Timp de câteva zile a prins viață un orășel al Mariei.

Membrii și prietenii Mișcării Focolarelor, cunoscută oficial sub numele de Opera Mariei, s-au întâlnit la Liceul Tehnic "Danubiana" din Roman pentru a constitui aici un oraș al Mariei, oraș nou, în care să trăiască mai intens spiritualitatea unității cu Isus în mijloc. Familii și tineri, preoți și persoane cunoscute, copii, gen 3 și gen 4, catolici și ortodocși, tineri și tinere care locuiesc în focolar, vorbitori de limbă română și maghiară au meditat asupra temei centrale a întâlnirii: "Sfânta Euharistie - mister de comuniune".

La meditații, Liturghii, rugăciuni, discuții în grupuri mici, adorație a revenit tema iubirii.

Cazarea s-a făcut în liceu, la Seminarul Franciscan și la Casa Verbiților.

Prima Liturghie de joi, 9 iulie, a fost prezidată de PS Petru Gherghel. La final, participanții i-au cântat "La mulți ani" și i-au oferit un aranjament floral având culorile curcubeului și cele trei înscrisuri: 25, 50, 75.

În zilele următoare au rămas în amintirea tuturor ieșirea la pădure (cu sfânta Liturghie în aer liber), adorația din biserica "Sfânta Tereza" din Roman, marele examen despre cele 10 porunci din parcul din Roman.

Duminică, 12 iulie, catolicii și greco-catolicii au participat la Liturghie în sala Liceului "Danubiana", ortodocșii au participat la Liturghie într-o biserică ortodoxă din Roman. Întâlnirea s-a încheiat prin concluziile generale.

În fiecare vară, Mișcarea Focolarelor organizează astfel de întâlniri Mariapolis. Anul trecut s-a organizat pe zone, la Roman întâlnindu-se zona Moldova.

Mișcarea Focolarilor a luat ființă în anul 1943 în orașul italian Trento, iar astăzi numără patru milioane și jumătate de membri în 182 de țări, și peste două milioane de simpatizanți în întreaga lume. (CC)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat