Consfinţirea odihnei

În cartea cărţilor, Biblia, în primele pagini, citim că "Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea de la toată lucrarea pe care o făcuse [...], a binecuvântat-o şi a sfinţit-o, pentru că în ea s-a odihnit de la toată lucrarea pe care a creat-o atunci când a făcut-o" (Gen 2,2-3).

Atât din punct de vedere uman, cât şi creştin, odihna îşi are importanţa ei: refacerea, consolidarea trupească şi spirituală. În acest scop, societatea umană, îndeosebi cea modernă şi postmodernă, şi-a stabilit un calendar al zilelor de odihnă. Biserica creştină îşi are calendarele ei.

Pentru creştinul conştiincios, principala zi de odihnă este duminica, "ziua Domnului", marcând învierea lui Isus Cristos, adevăr fundamental al credinţei creştine. În această zi, creştinul îşi îndreaptă atenţia înainte de toate spre Dumnezeu pentru a-i oferi prinosul de închinare, preamărire, mulţumire, ispăşire şi implorare de har pentru împlinirea vocaţiei sale primite la Botez. El renunţă la muncile "servile" din cursul săptămânii şi ţine cu tot dinadinsul să participe la serviciul divin prin excelenţă, sfânta Liturghie, pentru a primi hrana cuvântului dumnezeiesc, pe Isus, învăţătorul, "calea, adevărul, lumina şi viaţa sa".

Apostolii înşişi erau invitaţi de învăţătorul Isus, după împlinirea muncilor încredinţate: "Veniţi voi singuri, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin!" (Mc 6,31a).

Paradoxal, odihna la care ne referim este, de fapt, o lucrare spirituală de sfinţire, obiectiv esenţial pentru a fi binecuvântaţii Tatălui ceresc.

"Dumnezeule, care uneşti într-o singură voinţă cugetele celor care cred în tine, dă poporului tău harul să iubească ceea ce porunceşti şi să dorească ceea ce făgăduieşti, pentru ca, în nestatornicia lumii acesteia, inimile noastre să fie ancorate acolo unde se află adevăratele bucurii. Prin Cristos Domnul nostru. Amin". (Rugăciunea duminicii a XXI-a de peste an).

P.A.D.