Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Sfânta Scriptură

- Edith Pintea (Arad) "Perioada de o mie de ani în care satana va fi legat este desigur o perioadă lungă. Se poate considera această etapă de când Cristos l-a învins pe satana, prin crucea sa, sau chiar de la întruparea sa până în vremea apropiată de timpurile cele din urmă, când va fi dezlegat pentru o scurtă vreme? Oare nu trăim noi acum acea perioadă când satana este dezlegat, având în vedere necazurile ce se petrec în lume? Complicii satanei se pare că azi lucrează din plin".

Încă de la începuturile Bisericii, Ap 20,1-6 a fost interpretat de unii scriitori creștini (Papias, Iustin, Irineu, Tertulian) în mod literal, așteptându-se venirea lui Cristos pe baza unor calcule matematice. Această interpretare a fost abandonată încă de pe timpul sfântului Augustin ca fiind total străină și incompatibilă cu ansamblul revelației Noului Testament (cf. Mt 19,28; 1Cor 6,2; 15,24; 2Tim 2,12) și cu învățătura creștină autentică. Totuși este propagată azi de unele grupări ca anabaptiștii, adventiștii, martorii lui Iehova etc. Indicația temporală ce califică victoria lui Cristos de o mie de ani, în comparație cu timpul diavolului ("puțin timp"), are o valoare calitativă: "timpul lui Dumnezeu", care nu se poate măsura cu "timpul nostru" (2Pt 3,8), este tainic, dar îl califică plinătatea sa (1.000). Dimpotrivă, "timpul Satanei", și el misterios, este, din punct de vedere calitativ, de neluat în seamă.

Pr. Alois Bulai



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat