Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Tablete spirituale -

Căi sofisticate

În sociologia americană există așa-numita "lege a lui Hawkins", conform căreia "progresul nu constă în a înlocui o teorie greșită cu una corectă, ci în a o înlocui cu o teorie la fel de greșită, dar într-o manieră mult mai sofisticată". Dacă este pusă în practică sau nu, rămâne de apreciat. Fapt este că cineva (cardinalul Giacomo Biffi) constată "incidența din ce în ce mai extinsă și mai determinantă în cadrul organizării sociale a unei puteri financiare închisă în sine", pentru a continua: "Proprietatea unei întreprinderi, ca și soarta sa, sfârșesc, de cele mai multe ori, în mâinile unor administrații îndepărtate, dominate de alte societăți, aflate, la rândul lor, sub controlul unor terți, cu un sistem de apartenență multiplă și o interdependență atât de complicată și de necontrolat încât, în cele din urmă, nu se mai știe unde sunt forurile decizionale". În cadrul "capitalismului anonim" nu mai există relații personale, nici măcar de natură conflictuală între patron și angajat. Totul este absorbit în complicat și sofisticat, iar răspunsul este mereu același: "Nu e așa de simplu..."

Și totuși Isus i-a preferat și i-a considerat buni pentru regatul său ceresc pe cei simpli. Pe de altă parte, se spune pe drept cuvânt că cel ce pescuiește în ape tulburi este diavolul. Iată de unde și teama de "noua ordine mondială".

Pr. Cristian Chinez



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat