Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Consfințiți în adevăr

Minunată este rugăciunea rostită de Isus către Tatăl, înainte de pătimirile și moartea sa răscumpărătoare care vor însemna glorificarea divină în ansamblul ei, rugăciune pe care sfântul apostol Ioan ne-o redă în capitolul al 17-lea al evangheliei scrisă de el.

Isus îi are în vedere pe toți cei încredințați lui de către Tatăl, cărora le dă viața veșnică, pentru că îl cunosc pe Tatăl ca pe singurul Dumnezeu adevărat și pe cel trimis de el, pe Isus Cristos (verset 3). Se referă înainte de toate la aceia pe care i-a chemat să-i fie martori ai învățăturii și faptelor sale. Se roagă "ca ei să fie una ca și noi" (v. 11c). Numai așa apostolii își vor împlini misiunea, imitând unitatea divină, un singur Dumnezeu în cele trei persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

Isus știe că apostolii săi, trimiși în lumea întreagă, vor întâmpina multe și înverșunate împotriviri, așa cum și el le-a avut în decursul vieții pământești. De aceea se roagă pentru ei: "Tată, păzește-i de Cel Rău!" (v. 15b).

După ce se roagă pentru unitatea și păzirea lor de Cel Rău, Isus cere Tatălui: "Consacră-i în adevăr; cuvântul tău este adevăr [...], pentru ei mă consacru pe mine însumi, ca și ei să fie consacrați în adevăr" (v. 17 și 19).

Rugăciunea lui Isus pentru unitate îi vizează nu numai pe apostoli, ci și pe toți cei care vor primi mesajul evanghelic anunțat de ei: "Mă rog și pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, ca toți să fie una, după cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis" (v. 20-21).

Inima lui Isus, regele și centrul tuturor inimilor, miluiește-ne pe noi!

Marie, ajutătoarea creștinilor, mama unității, roagă-te pentru noi!

Fericite părinte episcop martir, Anton Durcovici, roagă-te pentru noi!

P.A.D.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat