Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Sarbatoarea Copiilor -

Isus e în inima mea!

"Isus e în inima mea!" este tema Sărbătorii Copiilor care va avea loc la Rotunda, în ziua de 6 iunie. Este o sărbătoare a credinței și a bucuriei, deoarece copii din întreaga Dieceză de Iași se adună în jurul lui Isus, cel mai bun prieten al copiilor.

Copiii au nevoie să simtă că sunt iubiți, că sunt îngrijiți, că cei mari se preocupă de creșterea lor. Sărbătoarea Copiilor are tocmai acest rol de a transmite copiilor că cei mari, în numele lui Isus, au grijă de ei, îi ajută să se apropie de Dumnezeu, îi educă pentru a trăi așa cum Isus însuși dorește! Însă avem atât de mult de învățat de la ei: puritatea credinței, gingășia trăirilor, seninătatea sufletului, încrederea totală... În orice copil este ascuns un vis al lui Dumnezeu!

Papa Francisc, în cateheza din cadrul audienței generale din ziua de 18 martie, vorbea astfel despre copii: "Copiii sunt în ei înșiși o bogăție pentru omenire și pentru Biserică, pentru că ne amintesc constant de condiția necesară pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu: aceea de a nu ne considera autosuficienți, ci persoane care au nevoie de ajutor, de iubire, de iertare. Și toți, toți avem nevoie de ajutor, de iubire și de iertare!"

Tema "Isus e în inima mea!" se inspiră din îndemnul făcut de papa Francisc tinerelor generații ca în acești ani să aprofundeze tema fericirilor proclamate de Cristos și de a le trăi în viața de fiecare zi.

Sărbătoarea Copiilor din anul acesta are menirea de a le aminti copiilor să îl păstreze pe Isus în inima lor, să devină mai buni, să fie exemple pentru ceilalți.

Logoul

Logoul Sărbătorii Copiilor Rotunda 2015 se inspiră din tema pentru această întâlnire a copiilor din Dieceza de Iași. Inima copiilor este plină de multe trăiri, preocupări, realități, experiențe, persoane etc. Toate acestea sunt reprezentate de imaginile din interiorul inimii. Papa Francisc, în cateheza de miercuri, 18 martie, se exprima astfel: "Copiii - în simplitatea lor interioară - aduc cu ei capacitatea de a primi și de a da duioșie. Duioșie înseamnă a avea o inimă "de carne" și nu "de piatră", așa cum spune Biblia (cf. Ez 36,26). Duioșia este și poezie: înseamnă "a simți" lucrurile și evenimentele, nu a le trata ca simple obiecte, numai pentru a le folosi, pentru că folosesc..."

În centrul inimii este crucea, semnul prezenței lui Isus în inima și în viața copiilor. Isus, prietenul copiilor, este acela care îi ocrotește, îi ajută să crească și să fie un exemplu pentru ceilalți.

Conceptul și realizarea logoului aparțin Oficiului pentru Pastorația Tineretului al Diecezei de Iași.

Mai multe informații despre Sărbătoarea Copiilor se pot găsi la adresa: www.sarbatoareacopiilor2015.blogspot.ro. Este disponibilă și pagina de facebook Sărbătoarea Copiilor.

Pr. Felix Roca

Programul
08.00: Deschiderea centrelor de primire
09.30: Program de animare
10.00: Deschiderea Sărbătorii Copiilor; Rugăciune, moment catehetic
10.30: Pregătire pentru sfânta Liturghie
11.00: Sfânta Liturghie
12.30: Program de animare
13.00: Festivalul copiilor
14.30: Încheierea



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat