Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru familii -

Am ales cu inima

Cu mulți ani în urmă, pe când eram și eu tânără, m-am dus împreună cu viitorul meu soț să anunțăm logodna la parohie. Părintele ne-a întâmpinat cu bucurie și ne-a invitat în biroul parohial, unde ne-a vorbit deschis despre căsătorie și despre tot ceea ce presupune un astfel de pas. O nemulțumire totuși se citea pe fața lui și am intuit că are să-mi spună ceva.

Am revenit după un timp, fără logodnic, cerând să-mi lămurească ceea ce îl nemulțumea. A încercat să-mi spună cât de important este sacramentul Căsătoriei, câtă responsabilitate presupune și cât de decisă trebuie să fiu în momentul în care voi păși pragul bisericii, pentru a-l celebra. Apoi, cu o oarecare reținere în glas, m-a întrebat: "Dar n-ai găsit pe altcineva? Lângă acest băiat vei avea o viață grea! Nu știu dacă este pentru tine! Mai ai ceva timp la dispoziție, așa că nu trebuie să te căsătorești împotriva voinței tale. Simte-te liberă!"

L-am perceput atunci pe părintele ca pe un intrus și, trebuie să o spun, chiar m-a deranjat atitudinea lui. Era alegerea mea, iar eu eram convinsă că am ales cu inima și, evident, că am fost aleasă cu inima.

Nu pot să spun că imediat după această întâlnire s-a schimbat ceva în sufletul meu. Atitudinea mea față de cel cu care visam să-mi petrec restul vieții era aceeași. Ba mai mult, într-o zi mi-a spus: "Știi, eu nu pot trăi fără tine!" La care eu i-am răspuns spontan: "Eu pot trăi și fără tine, dar nu vreau să trăiesc fără tine!", ceea ce l-a făcut și mai mult să mă iubească.

Am celebrat împreună sacramentul Căsătoriei l-a care a asistat, după cum era de așteptat, și preotul care ne-a pregătit pentru acest moment. A fost o nuntă frumoasă, cu mulți invitați, cu ecouri frumoase, iar viața părea că își intră în firesc, așa cum este specific fiecărei familii. Au urmat câteva luni extraordinare în care ne-am lărgit și mai mult cercul de prieteni, noi înșine am început să ne construim o casă și pot să spun că ne era bine, total contrar față de ceea ce mă avertizase preotul.

Curând însă, imediat după ce am rămas însărcinată, ceva a început să nu mai funcționeze între noi. Îl simțeam nemulțumit, îl vedeam abătut și de multe ori destul de nervos, încât își vărsa nervii vorbind urât și aceasta și în prezența altor persoane. Era momentul când aveam cea mai mare nevoie de el, eram însărcinată și doream să-l simt aproape. Uneori îl uram și vedeam sarcina ca pe o pedeapsă. Fizic mă simțeam rău, iar el îmi producea un rău și mai mare. Începuse să-mi reproșeze că sarcina e vina mea, iar eu plângeam la gândul că mai trebuia s-o duc, apoi să nasc copilul și că nu-l va accepta. Dar am început să mă încred în Dumnezeu. Am pus în mâinile lui copilul și viitorul lui, dar și viitorul familiei mele. Și nu a fost ușor!

Am născut copilul și după el, alți patru. Și pentru toți am avut de suferit! Rămâneam însărcinată și purtam sarcina cu sentimentul că sunt pedepsită. Niciun ajutor, niciun sprijin la nevoie, nici o vorbă bună. Și eu care alesesem cu inima... Iar viața a devenit pentru mine un Calvar: vorbe urâte, veșnicele nemulțumiri, beții. Cuvintele părintelui îmi sunau în minte mai mult ca oricând și, trebuie să o spun, îl uram pe preotul respectiv pentru că nu a găsit o metodă să mă oprească. Pe de altă parte știam că divorțul este un mare păcat și nu l-am ales, indiferent de greutățile prin care am trecut.

Așa au trecut ani mulți din căsnicia noastră, până când s-a îmbolnăvit, până când, cel care îmi făcuse viața un chin se afla el însuși în chinuri. Și s-a chinuit destul... Sigur că nu am putut să-l abandonez, deși, pentru cele pe care mi le-a făcut de-a lungul căsniciei noastre, aș fi putut s-o fac. Am înțeles atunci că Dumnezeu mi l-a încredințat spre a-i salva cel puțin sufletul, că el nu vrea pieirea păcătosului, ci salvarea lui, indiferent de răul pe care mi l-a făcut. Acum, Domnul să fie îndurător, iar mie să-mi dea în continuare răbdare... (Margareta)

Pagină realizată de pr. dr. Felician Tiba



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat