Consacrarea iubirii

"Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (In 3,16).

"Dumnezeu este iubire [...] Prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu în noi: Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, unul născut, ca să trăim prin el" (1In 4,8b-9).

"Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul" (In 15,13-14.17b).

Meditând cum se cuvine aceste cuvinte ale lui Isus, precum şi cele ale apostolului său iubit, Ioan, ne convingem de consacrarea iubirii dumnezeieşti care este, de fapt, rostul existenţei noastre şi al întregii creaţii. Dumnezeu ne iubeşte, chiar dacă ne îndepărtăm de el prin păcate; ne rabdă şi ne aşteaptă să ne întoarcem la el, "la casa părintească", pentru a ne bucura împreună cu el. Voinţa lui, Cel Sfânt prin definiţie, este ca şi noi să fim sfinţi, prin harul său pe care ni-l oferă mereu. El îşi alege dintre fiii şi fiicele oamenilor pleiada cea mare a acelora care i se consacră în iubire, în mod deosebit, pentru ca, prin viaţa lor curată, sfântă, exemplară, caritabilă, să fie încurajare tuturor semenilor lor. În pofida nepăsării multora, prea multora care "nu îşi bat capul cu împărăţia cerurilor", iubitorii lui Dumnezeu, încrezători în milostivirea divină, fără margini, se roagă şi activează, în conformitate cu profilul carismei lor, pentru "toţi fiii risipitori", pentru convertirea lor, "ca să nu piară de lipsă şi de foame".

Preasfânta inimă a lui Isus, "plină de bunătate şi de dragoste", ne cheamă necontenit la sine, pe căile întortocheate şi încâlcite ale lumii, pentru a ne duce la "limanul adevărului şi al unirii în credinţă".

Preasfântă inimă a lui Isus, regele şi centrul tuturor inimilor, ai milă de noi toţi! Marie, mama iubirii noastre, roagă-te pentru noi!

P.A.D.