Tandreţea milostivirii

Pentru a înţelege ceva din tandreţea milostivirii lui Dumnezeu, ajunge să privim un copil în braţele mamei, strâns la inima ei. Copilul e fericit, căci încrederea în mama e deplină. El crede că iubirea ei poate totul şi e liniştit. Realitatea însă e diferită. Iubirea mamei e profundă şi tandră, dar fiinţa e limitată, în timp ce iubirea Tatălui ceresc e infinită.

Întruparea Fiului preaiubit, moartea pe cruce şi Biserica sa dovedesc milostivire. Inima Domnului e pătrunsă de gingăşia Mamei cereşti, e plină de duioşie. Îl vedem plângând la mormântul lui Lazăr, mustrându-l delicat pe Iuda şi îmbrăţişând "fiul risipitor". Dumnezeu e milostiv şi azi cu noi. Cum? Atingându-ne sufletul cu harurile pâinii euharistice, a cuvântului, mângâindu-l în rugăciunea inimii, în sfintele sacramente, în vizita cuiva, într-un cuvânt bun, îmbrăţişându-l bolnav sau rănit de păcat. "Eu iubesc sufletele cu atâta tandreţe şi sinceritate, iar ele nu se încred în mine" (Micul jurnal 499).

Ce poate fi mai consolator pentru Isus decât: a crede în tandreţea milostivirii sale; a ne lăsa iubiţi de Tatăl; a-i încredinţa fiinţa şi viaţa (cu bucuriile, suferinţele şi păcatele noastre) prin mijlocirea Măicuţei sfinte!

Sr. Iosefina Rediu, CIN