Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Istorie -

Figuri ilustre. Prof. Cornelia Breitenfeld

Născută la 6 martie 1910 la Botoșani, a urmat aici cursurile primare, gimnaziale și liceale. După susținerea examenului de bacalaureat, s-a înscris la Facultatea de Litere a Universității "Cuza Vodă" din Iași, obținând licența în limba latină.

Începând cu anul 1934, profesoara C. Breitenfeld a desfășurat o strălucită activitate didactică la școlile conduse de surorile "Notre Dame de Sion" din Iași.

Încă din anii studenției a cunoscut-o pe profesoara de limbă franceză, Charlotte Sibi, de a cărei prietenie avea să se bucure toată viața. În jurnalul său, C. Sibi scria de altfel faptul că alesese drept loc de activitate didactică Liceul "Carmen Sylva" din Botoșani, la recomandarea Corneliei Breitenfeld.

Profesoara C. Breitenfeld a debutat în paginile revistei "Lumina creștinului", relativ târziu, în noiembrie 1943, cu articolul intitulat "Sfânta Gertruda", sărbătorită în calendar la 16 noiembrie. În revistele din decembrie 1943, respectiv ianuarie 1944, a publicat articolul intitulat "Sfântul Spiridon. Făcătorul de minuni", sărbătorit în calendarul romano-catolic la 12 decembrie.

Din păcate, la scurt timp, revista "Lumina creștinului" și-a suspendat apariția, încheindu-se astfel și scurta activitate publicistică a Corneliei Breitenfeld.

Patru ani mai târziu, în august 1948, aceasta își încheia definitiv și promițătoarea activitate didactică, odată cu desființarea de către comuniști a școlilor catolice.

În perioada septembrie 1948 - martie 1949, C. Breitenfeld a lucrat ca secretară la Parohia Iași, la recomandarea parohului Dumitru Romila.

În octombrie 1948 a fost arestată de Securitatea din Iași, fiind surprinsă în momentul în care efectua "curierat" de corespondență pentru Liviu Mărgineanu, un colaborator în mișcarea de rezistență anticomunistă al părintelui erou Dumitru Sandu Matei. Aflată în arestul Securității ieșene, C. Breitenfeld va menține legătura cu părintele Matei, prin intermediul gardianului catolic Vasile Dorcu.

Chiar dacă în timpul anchetei și a presiunilor făcute de securistul Octav Blehan, profesoara C. Breitenfeld a cedat, fiind eliberată după nouă zile, o lună mai târziu va deconspira unor preoți șantajul la care era supusă. Mai mult de atât, va fi declarată "dușman al poporului", după ce Securitatea aflase faptul că l-a informat pe părintele Matei, împreună cu gardianul V. Dorcu, despre ordinul de arestare emis de Securitate, permițându-i astfel părintelui Matei să fugă din Iași.

Din cauza unor probleme grave de sănătate, C. Breitenfeld s-a retras la Botoșani, în perioada 1949-1951, unde va fi anchetată de Securitate în legătură cu persoana gardianului V. Dorcu.

În anul 1951 revine la Iași, reușind să ocupe un post valoros la Biblioteca Centrală Universitară și reluând relația de prietenie cu o altă figură ilustră a laicatului local, Charlotte Sibi, pe care și-a luat-o de altfel drept model de viață și trăire creștină.

Frecventează asiduu biserica și cercurile catolice ieșene, vizitând în mod special familiile nevoiașe și în suferință.

În tot această perioadă, a fost urmărită de Securitate prin "dosar informativ", sub acuzația de a fi "o militantă a cultului catolic" și de a "întreține legături cu preoții catolici care aveau atitudine dușmănoasă". În mod paradoxal, scapă de o nouă arestare, datorită faptului că toți informatorii au lăudat la unison "devotamentul", "atitudinea exemplară", "activitatea exemplară", a celei urmărite. În mod special i-a fost apreciat "devotamentul până la sacrificiu" de care a dat dovadă îngrijindu-l pe Mons. D. Romila, imobilizat la pat.

După ieșirea la pensie, C. Breitenfeld s-a retras la Botoșani, în casa părintească, trecând la cele veșnice la 29 iunie 2003. A fost înmormântată în cimitirul Eternitatea din Botoșani.

Dr. Dănuț Doboș



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat