Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Operele Pontificale Misionare

Întâlnire europeană

La Zagreb (Croația), în perioada 1-6 martie, a avut loc o întâlnire europeană cu directorii naționali ai Operelor Pontificale Misionare din 19 țări, printre care și reprezentantul României, pr. Claudiu Iștoc. Din partea sediului central al Operelor Pontificale Misionare din Roma, ca reprezentant al cardinalului Fernando Filoni (prefectul Congregației pentru Propagarea Credinței), a participat Mons. Ryszard Szmydk, secretar general. Tema întâlnirii a fost: Misiunile și noua evanghelizare în Europa.

Anul acesta a avut loc o discuție care preocupă foarte mult țările europene: despre noua evanghelizare din Biserica Catolică din Europa, despre Operele Pontificale Misionare și despre implicarea țărilor din Europa în țările de misiuni.

Pe parcursul celor șase zile de întruniri, ep. Alessandro D'Errico, nunțiu apostolic în Croația, cardinalul Josip Bozanic, arhiepiscop de Zagreb, ep. Zelimir Pulijic, președinte al Conferinței Episcopilor din Croația, și alți relatori, episcopi și profesori de teologie din Croația au insistat, în diferite moduri, ca toți credincioșii catolici să participe la opera de evanghelizare a tuturor popoarelor și la noua evanghelizare din Europa.

Mons. Tomo Vuksic, episcop militar din Bosnia-Herțegovina, a subliniat, printr-o conferință, importanța și actualitatea decretului conciliar despre misiuni Ad gentes. Au mai fost prezentate și exortația apostolică Evangelii nuntiandi a fericitului papă Paul al VI-lea și exortația apostolică Evangelii gaudium a papei Francisc.

Potrivit agenției Fides, pe parcursul șederii în Croația, directorii europeni ai Operelor Misionare au avut posibilitatea de a experimenta bogăția credinței vii care animează parohiile Arhidiecezei de Zagreb și mărturia directă a creștinilor croați implicați în misiuni sau misionari.

Întâlnirea Europeană din Croația a fost, de asemenea, o ocazie de a cunoaște mai bine viața fericitului Alojzije Stepinac, cardinal și arhiepiscop de Zagreb din anul 1937 până în anul 1960, beatificat de papa Ioan Paul al II-lea la 3 octombrie 1998.

Întâlnirea europeană are loc o dată la doi ani, iar următoarea se va desfășura în România.

Pr. Claudiu Iștoc



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat