Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru familii -

Și eu muncesc!

De la pregătirea pentru căsătorie aveam să înțeleg că în dialogul pe care logodnica trebuie să-l aibă cu logodnicul, înainte de intrarea propriu-zisă în viața de familie, este necesar să discute aproape totul. Imediat mi-am și zis: "Aproape totul! Nimeni nu poate să spună chiar totul despre sine. Că mă și gândeam, dacă îi spun asta sau asta, o să râdă de mine, dar dacă nu-i spun, o să-mi reproșeze mai târziu că i-am ascuns". Și apoi, nici el nu mi-a spus chiar totul! L-am simțit eu că ar mai fi avut multe de spus, dar..."

Sigur că am discutat despre trecutul nostru, despre visurile noastre, despre temeri, despre familiile din care proveneam, despre ceea ce înseamnă o femeie, un bărbat, despre copiii noștri și multe altele. Dar nu am discutat un lucru, și anume, despre ordine, un aspect pe care la acea vreme l-am considerat nesemnificativ și, de ce nu, chiar hilar. La drept vorbind nici nu mi se părea un băiat dezordonat, ba din contra, chiar bine îngrijit și mereu atent la detalii. Probabil era parte din jocul de a mă cuceri!

Ne-am căsătorit și viața a început să-și urmeze cursul ei firesc. Am reușit să găsim un apartament în care, după ce l-am refăcut puțin, ne-am și mutat în el. Eram pentru prima dată doar noi doi, într-o casă a noastră, cu posibilitatea de a o aranja așa cum ne doream, cu mobila preferată, cu mâncarea pe care o doream, cu cheia noastră, dar și cu micile noastre secrete.

Ce credeți? Soțul meu, fostul băiat care era atât de bine îngrijit, m-a deziluzionat! Ce atenție, ce grijă pentru ordine, ce preocupare pentru a mătura, pentru a spăla vasele, pentru a pune rufele murdare în coșul de la baie! Nimic! Nimic astăzi, nimic mâine, până într-o zi! După ce s-a întors de la serviciu a intrat în casă și, ca de obicei, a aruncat totul pe unde a apucat. Atunci, fără să mă pot abține, i-am spus că atitudinea lui nu e una firească și că trebuia să înceapă să schimbe ceva. Nu eram bucătăreasa sau spălătoreasa lui și cu atât mai puțin femeia lui de serviciu! Eram soția lui și trebuia să știe asta! Și eu lucram ca și el. Și eu veneam de la serviciu obosită și nu era corect din partea lui să se comporte astfel. Trebuia să învățăm să facem lucrurile împreună! Era un lucru pe care îl discutasem în timpul pregătirii, dar nu chiar așa în detalii!

Nu știu dacă a fost întâmplător sau nu, dar eram în Postul Mare, timpul de pregătire la sărbătoarea Învierii Domnului. În acea seară - fac o paranteză, obișnuiam să citim câteva versete din Noul Testament, așa am văzut la părinții mei acasă și am considerat că e potrivit să continui și eu cu soțul meu și apoi cu copiii noștri - s-a nimerit fragmentul în care Pilat, după ce nu găsește nicio vină în Isus, în fața mulțimii, își spală mâinile pentru a-și arăta nevinovăția. Soțul a memorat bine scena și înainte să ne culcăm mi-a spus: "Nu mă așteptam la atitudinea ta din această seară. Eu așa am văzut la tatăl meu, așa fac toți colegii mei căsătoriți și așa am făcut și eu. Ca și Pilat, nu am avut nicio vină. Așa am crezut că trebuie să fie, dar dacă tu consideri că trebuie să fie altfel, mă voi strădui să fie altfel. Crede-mă, când mi-ai spus că și tu muncești, și tu ești obosită, felul în care mi-ai spus, m-a marcat foarte mult. Îți promit că va fi altfel!" Și s-a culcat! A doua zi m-a trezit chemându-mă să bem cafeaua... (Irina)

Pagină realizată de pr. dr. Felician Tiba



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat