Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Din istoria revistei (XXIV) -

Anii 1998-2001

Începând cu ianuarie 1998 articolele sunt tehnoredactate pe trei coloane. Din luna ianuarie, în mai multe numere, la rubrica "Mesajul sfinților" se publică despre cei 33 de învățători ai Bisericii. Revista din aprilie 1998 poartă numărul 100; coperta este tipărită în patru culori. PS Petru Gherghel, în articolul cu titlul "Moment comemorativ și binecuvântat", notează: "Chiar dacă revista reprezintă o modestă contribuție la răspândirea "luminii lui Cristos", noi o vedem ca pe o binecuvântare și o rază care răspândește în lume farmecul harului dumnezeiesc adaptat înțelesului tuturor".

Cu această ocazie, pe paginile revistei în sărbătoare se pot citi: mesaje din partea cititorilor, redactorii revistei, numele colaboratorilor care au semnat cele mai multe articole, numărul de abonamente pe ani și pe zone, numele parohiilor care au cele mai multe abonamente.

Revista apărea în 17.700 de exemplare. Ca număr de abonamente, după pr. Anton Bișoc, erau scoase în evidență parohiile: Pralea, Satu Nou (NȚ), Ciucani, Izvoarele, Gura Humorului, Fălticeni, Chetriș, Satu Nou (BC), Horgești, Slănic Moldova. Printre colaboratorii cu peste zece articole se numărau: ep. Petru Gherghel, pr. Cornel Cadar, pr. Anton Despinescu, Jules Petrovici, pr. Emil Dumea, pr. Petru Mareș, pr. Vladimir Petercă, Mons. Aurel Percă, Mihaela Osoianu (Berneagă), fr. Ion Bălan, Cristinel Fodor, pr. Anton Bișoc, dr. Maria Helena Bîrhală, pr. Isidor Chinez, pr. Gelu Miclăuș, pr. Ștefan Lupu, Radix, Petru Gălățeanu, pr. Ioan Ciuraru, Galina P. Pajura, pr. Alois Bulai, Cornel Bărbuț, pr. Eugen Budău, Camelia Gabor, pr. Benone Lucaci, pr. Iosif Budău, OFMConv., pr. Gianfranco Maronese, SVD, Edie Chițac.

În articolul "Gând de mulțumire" este specificat: "Numărul 100 al "Luminii creștinului" ne invită să progresăm în marea aventură spirituală a speranței, această luptă zilnică inseparabilă de cea a credinței și a carității. Ne-o spun prin cuvântul lor, dăruindu-ne ceva din propria lor istorie, cei ce au colaborat la această revistă".

Același număr din aprilie are pagini consacrate celor 50 de ani de la instalarea Mons. Anton Durcovici ca episcop de Iași. Despre episcopul Reinhard Lettmann în România și despre două întâlniri importante ale Forumului Internațional al Acțiunii Catolice la Iași există articole în revista din luna septembrie.

Numărul din ianuarie 1999 descrie vizita nunțiului apostolic Jean Claude Perisset la Iași. Vizita Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea în România (7-9 mai) ocupă mai multe pagini în numerele din lunile aprilie-iulie. Despre numirea ca episcop auxiliar a PS Aurel Percă sunt articole în numerele din luna octombrie și decembrie. Numărul din noiembrie se ocupă cu trimiterea primilor doi misionari în Kenya. Numărul din decembrie anunță numirea ca episcop a Mons. Anton Coșa și lansarea cărții "Catolicii din Moldova. Universul culturii populare".

În anul 2000, sunetul grav al jobel-ului (cornul de berbec) anunță începutul anului jubiliar: două mii de ani de când Mântuitorul a luat trup ca al nostru. Mai multe articole din diferite luni tratează acest eveniment și inițiativele din acest an. În mai este publicat articolul "Un deceniu de păstorire" a PS Petru Gherghel și despre Congresul Euharistic Diecezan (30 aprilie - 22 iunie). "Biserica Greco-Catolică - 300 de ani de la unire" este un articol publicat în luna octombrie.

Articolele din anul 2001 tratează despre pregătirea pentru Sinodul diecezan (ianuarie), proclamarea și convocarea solemnă a Sinodului (decembrie), vizita pastorală a nunțiului în Moldova (noiembrie), 50 de ani de la moartea ep. Anton Durcovici (decembrie).

Din anul 2001 la redactarea revistei și la activitățile din Editura "Presa Bună" ajută și studenți teologi în anul pastoral.

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat