Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Armata Maicii Domnului. Întâlnire anuală

Cu ocazia Apariției Maicii Domnului la Lourdes și a întâlnirii a peste 600 de membri ai Armatei Maicii Domnului, PS Aurel Percă a oficiat o Liturghie, miercuri, 11 februarie, alături de pr. Emilian Cătălin, ministru provincial, și de alți 45 de preoți la Luizi-Călugăra.

Așa cum se obișnuiesc, atât în viața civilă, cât și în cea ecleziastică, reuniuni anuale, trimestriale, lunare sau săptămânale, în care membrii își dau întâlnire pentru a analiza trecutul, a proiecta viitorul și a trăi prezentul cu mai multă fervoare și rodnicie, provocați fiind de exigențele lumii în care trăiesc, iată că și asociația publică internațională de drept pontifical Armata Maicii Domnului (AMD) își dă întâlnire anual în locul cel mai semnificativ pentru ea, mormântul cofondatorului și confident al sfântului Maximilian Maria Kolbe, unde își doarme binemeritatul somn de veci, așteptând învierea fericită, vrednicul de pomenire pr. Iosif Petru Maria Pal.

Anual, aici la Luizi-Călugăra, sat cu bogată tradiție creștină din zona Bacăului, membrii AMD, cu ocazia misiunilor populare-mariane de la 11 februarie, ne adunăm pentru a ne analiza în lumina cuvântului lui Dumnezeu, proclamat și explicat de preoții predicatori rânduiți de frații franciscani.

Procesiunea ce pornește de la locul numit: "Trei cruci" de la intrarea din sat, primirea din partea parohului locului și a fraților din convent, prohodirea care se face la mormântul din biserică al pr. Iosif Petru Maria Pal, unde sunt pomeniți toți frații implicați în promovarea spiritului asociației pe aceste meleaguri românești de dincolo și de dincoace de Carpați, ora de adorație, ora mariană, sfânta slujbă solemnă, adesea prezidată de unul dintre ierarhii noștri și procesiunea din jurul bisericii, sunt tot atâtea oaze de spiritualitate și întremare duhovnicească pentru toți membrii AMD.

Militanții din Moldova care ne strângem rândurile în rugăciune de implorare către Dumnezeu prin Maica Neprihănită și sfântul Maximilian Maria Kolbe pentru a fi ajutați în trăirea cu autenticitate a carismei proprii: "Consacrarea totală față de Neprihănita după modelul remarcabil al sfântului Maximilian Maria Kolbe".

În Dieceza de Iași Armata Maicii Domnului este prezentă în zece parohii și are peste 5.000 de membri.

Pr. Paul Bulai, OFMConv.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat