Isus din filme

La Crăciun şi la Paşte televiziunile transmit filme despre Isus Cristos. Dintre transpunerile cinematografice se desprind de departe cele ale lui Pasolini, Zeffirelli şi Gibson ca fiind cele mai apreciate. Şi pe bună dreptate, căci răspund unor imagini predefinite şi se află într-un raport de mare stil cu istoria artei europene. Pasolini propune o lectură cât mai fidelă a textului evanghelic, evidenţiind cuvântul (spusele) lui Isus printr-o intonaţie în tempouri lente, solide, realiste..., iar chipul lui Isus este pe linia picturilor lui Giotto, El Greco şi a tradiţiei hieratice bizantine. Zeffirelli pune în evidenţă frumuseţea devenită clasică a chipului lui Isus, aşa cum s-a impus datorită pictorilor în imaginarul comun prin secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea: o reprezentare aproape angelică (păr blond, barbă lejeră, ochi albaştri), ireală, dar plină de simbolism şi credinţă; pune accent pe tonalitatea teatrală şi gesturile ce punctează la impresia artistică. Gibson, limitându-se la patimă (pătimire), trimite mai curând la viziunile Ecaterinei Emerich şi la figura lui Isus de pe giulgiul din Torino, ca şi la acel Ecce Homo atribuit lui Caravaggio, prezentând un Mântuitor strivit care imploră şi înduioşează. Cei trei au în comun ceva: puterea de a evoca ceea ce a avut de spus înaintea lor arta reprezentativă. De aceea nu te mai saturi revizionând propunerile lor cinematografice.

Pr. Cristian Chinez