Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Sfințire de diaconi

Opt frați din Ordinul Fraților Minori Conventuali și unul din Ordinul Fraților Minori Capucini au fost sfințiți diaconi de PS Aurel Percă duminică, 4 octombrie, la Institutul Teologic Franciscan din Roman.

Sfânta Liturghie de diaconat s-a celebrat la ora 11.00. La sărbătoare au participat pr. Emilian Cătălin, ministru provincial al fraților conventuali, pr. Lucian-Iosif Dumea, custode al fraților capucini din România, asistenți din Definitoriul General al Ordinului Franciscan, profesori de la cele două seminarii, preoți din dieceză, rude și mulți credincioși.

Dintre cei care au fost sfințiți, Marius Balint (Horgești), Andrei Bejan (Galați), Gabriel Anton Ferenț (Șcheia), Daniel Gal (Luizi-Călugăra), Mihai Ciprian Hortolomei (Huși), Cesar Nanea (Călărași), Iulian Robu (Săbăoani), Dan Ciprian Vătămănelu (Tămășeni) sunt frați minori conventuali; Eduard Laurențiu Imbrea (Tuta) este frate minor capucin.

În cadrul omiliei, PS Aurel, referindu-se la slujirea diaconală, a spus: "Odată ce se spune acest "da", drumul unui diacon nu mai cunoaște întoarcere. Tinerii de față se angajează în fața lui Dumnezeu, a Bisericii, a superiorilor că vor merge pe acest drum al ascultării față de planul lui Dumnezeu. Este un dar și un dar trebuie primit cu recunoștință și cu responsabilitate, având fiecare în față imaginea, exemplul și figura sfântului Francisc, care este un model perfect de diaconie". "Preotul - a continuat Excelența sa - este chemat sa devină un alt Cristos, diaconul, care se pregătește să urce treptele altarului, trebuie să devină tot mai mult icoana vie a lui Cristos".

După omilie a urmat ceremonia de consacrare a tinerilor întru diaconat prin impunerea mâinilor PS Aurel Percă. Răspunsul la întrebările episcopului, rugăciunile, Litania tuturor sfinților, impunerea mâinilor, îmbrăcarea hainelor, încredințarea evangheliei, oferirea păcii au făcut parte din ritul hirotonirii diaconilor.

Cântarea a fost susținută de corul Institutului Franciscan pregătit și dirijat de pr. Cristian Dumea.

La finalul celebrării, unul dintre părinții diaconi a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor care, într-un fel sau altul, i-au ajutat să se pregătească pentru acest moment.

Fr. Mihai Percă



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat