Călătoria vieţii

Există în om o dorinţă persistentă de a se aşeza comod cu viaţa, de a-şi stabili definitiv cartierul general, de a rămâne în siguranţă acolo unde se simte bine. Nu este o chestiune de loc, ci de "aşezare" spirituală, interioară. Mai mult ca în alte perioade, la început de an simţim această dorinţă ca întreaga noastră viaţă să se aşeze, să fie pe un făgaş caracterizat de stabilitate. Cu toate acestea, suntem conştienţi că trebuie să reluăm, periodic, drumul nostru, că este necesar să ne ridicăm cortul şi să începem din nou! În orice început se găseşte o noutate, o promisiune, un vis care aşteaptă să prindă conturul şi culoarea realităţii. De aceea, viaţa celui care nu porneşte din nou la drum devine aridă şi se transformă într-o succesiune de monotonii.

Noi vrem să ne stabilim "acolo" unde inima noastră este atinsă. Cei trei apostoli, pe muntele Tabor, ar fi voit să ridice trei colibe ca să se bucure pentru totdeauna de minunatul spectacol al schimbării la faţă. Însă Isus nu le permite acest lucru. Apostolii nu pot să sechestreze această experienţă, ci sunt puşi în situaţia de a porni din nou la drum, de a se întoarce în valea preocupărilor zilnice. Orice trăire spirituală profundă, orice experienţă intensă trezeşte în noi dorinţa de a o păstra pentru totdeauna. Însă Dumnezeu nu poate fi reţinut pentru că este Dumnezeul exodului, al noului drum, cel care ne îndeamnă mereu să reluăm drumul. El îi spune lui Moise: "De ce strigi către mine? Porunceşte israeliţilor să pornească din nou la drum" (Ex 14,15). Poporului îi este teamă să reia călătoria. În Egipt sunt oprimaţi, sunt sclavi, dar cu toate acestea se obişnuiesc cu o astfel de viaţă, pentru că le este frică să pornească la drum. Ne putem găsi şi noi într-o astfel de situaţie! Nu suntem mulţumiţi de ceea ce trăim, dar, în acelaşi timp, ne este teamă să ne aventurăm într-o schimbare radicală.

La început de an avem nevoie să retrezim în noi curajul. Reuşita este răsplata celor îndrăzneţi, a acelora care nu se înclină după cum bate vântul, ci merg cu perseverenţă pe drumul propriilor convingeri iluminate de credinţă. Se spune că regina Isabela i-ar fi spus lui Cristofor Columb înainte să plece în călătoria către o lume nouă: "Mergi înainte cu încredere, iar dacă pământul pe care îl cauţi nu există, fii convins că Dumnezeu îl va crea dinadins pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala!"

O altă atitudine cu care să începem anul este entuziasmul. Sunt atât de pline de viaţă persoanele care reuşesc să se entuziasmeze de ceva! Sunt electrizate de o idee nouă, le sclipesc ochii în faţa unui peisaj, vorbesc la nesfârşit de pasiunile lor, copleşesc cu gesturi de prietenie pe cei dragi! Pentru ei viaţa nu este deloc monotonă! Avem nevoie de o astfel de energie la început de an!

Liniştea interioară în faţa noilor capitole care se deschid la început de an este dată de seninătate. Aceasta este semnul unei spiritualităţi armonioase. Seninătatea nu este o simplă calitate a caracterului, ci provine din marea încredere că suntem acceptaţi aşa cum suntem, că lumina lui Dumnezeu pătrunde în toate ungherele sufletului şi face să strălucească întreaga viaţă.

Curajul, entuziasmul şi seninătatea pot fi ingredientele unui nou an în care să crească mulţumirea şi împlinirea noastră.

Pr. Felix Roca